Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statele Unite ar putea retrage trupele din Afganistan până în 2014

Publicat in Adevarul, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Oficialii americani au declarat joi că Statele Unite ar putea retrage trupele din Afganistan până la finalul lui 2014, opţiune care sfidează poziţia autorităţilor de la Pentagon.

Potrivit agenţiei Associated Press citate de „The Globe and Mail", Pentagonul susţine că trupele din Afganistan sunt necesare pentru a supraveghea Al-Quaeda şi pentru a se alătura poliţiei şi armatei afgane.

„Statele Unite nu doresc un număr anume de trupe în Afganistan”, a declarat Ben Rhodes, consilier la Casa Albă pe probleme de securitate naţională.

„Obiectivul nostru este să ne asigurăm că Al-Qaeda nu îşi poate găsi un refugiu în Afganistan şi că Guvernul are forţa necesară” pentru a-şi menţine stabilitatea, a adăugat acesta.

Statele Unite au acum 66.000 de trupe în Afganistan, în scădere faţă de 2010, când numărul trupelor americane ajunsese la 100.000.

Surse din administraţia americană au declarat că iau în considerare mai multe variante cu privire la prezenţa americanilor în Afganistan după 2014, aceştia considerând că ar putea lăsa în Afganistan între 3.000 şi 15.000 de trupe.

Întrebat în cursul unei conferinţe de presă dacă există posibilitatea ca Statele Unite să retragă toate trupele, Rhodes a răspuns că “este o opţiune care ar putea fi luată în calcul”.

Declaraţia sa vine la trei zile după ce preşedintele afgan Hamid Karzai a stabilit o întâlnire cu Barack Obama pentru a discuta despre posibilitatea prelungirii parteneriatului dintre cele două ţări şi după 2014.

Fără a menţiona la ce se referă, Doug Lute, consilier la Casa Albă, a declarat marţi că afganii ar trebui să le acorde Statelor Unite o anumită „autoritate” dacă doresc ca trupele să rămână.

Rhodes a declarat că Obama a avut două priorităţi: să se asigure că ţara nu redevine refugiul Al-Qaeda, revenind la situaţia dinainte de 11 septembrie şi să sprijine Guvern

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 5 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°