IAȘI. Salvaţi Copiii Iaşi în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași derulează proiectul „Alimentează-te cu sănătate”, ce îşi propune promovarea alimentaţiei sănătoase şi a mişcării fizice în rândul copiilor – drept fundamental al copilului pentru prevenirea sedentarismului, a obezităţii şi a bolilor cronice în rândul acestora. Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Iaşi și PANIFCOM Iași.
Reprezentanții Salvați Copii Iași spun că acest scop va fi îndeplinit prin formarea şi implicarea activă a profesioniştilor în domeniu (cadre didactice, psihologi şcolari) din Municipiul Iaşi în activităţi educative de promovare a alimentaţiei sănătoase şi de luptă împotriva sedentarismului la vârste mici, promovarea conceptelor de stil de viaţă sănătos la nivelul întregii comunităţi prin evenimente şi campanii specifice, precum şi de informare – educare a tuturor categoriilor de copii, de la preşcolari la liceeni.
“Vor fi formaţi 75 de cadre didactice şi psihologi şcolari, vor fi informaţi 1500 de copii şi tineri, iar 500 de părinţi vor participa la ateliere şi activităţi informative pentru asimilarea şi dezvoltarea atitudinilor pro-sănătate timpurie. Acţiunile sunt completate cu materiale informative/de promovare pentru copii de grădiniţă, pentru ciclul primar (carte de colorat, fişe de lucru, formare abilităţi), şi pentru părinţi (broşura cu sfaturi cum să îţi alimentezi corect copilul), realizate prin contribuţia psihologilor şi specialiştilor din proiect. “, spun cei de la Salvați Copiii Iași.
Aceștia mai menționează că proiectul are şi o componentă de asistenţă recuperatorie de tip terapeutic pentru copiii cu tulburări de alimentație (bulimie, anorexie, obezitate), iar pentru a crea şi un mijloc online de informare şi documentare pentru grupul ţintă al proiectului, va fi construit site-ul www.copii-sanatosi.ro. Ac