PDL nu-și poate reveni peste noapte după înfrângerea din alegerile parlamentare, iar cei care cer o Convenție cât mai repede sunt "în general oameni care au venit de un an, doi în PDL", a declarat europarlamentarul democrat-liberal Theodor Stolojan. Sursa: CODRIN PRISECARU
Stolojan a intervenit și el în disputa iscată între cei care vor grăbirea Convenției Naționale în care PDL își va alege conducerea și cei care susțin organizarea ei în mai, cel mai devreme.
"Cei care vorbesc acum sunt în general oameni care au venit de un an, doi în PDL şi care acum susţin opinia de a se face Convenţie cât mai repede", a declarat Stolojan pentru mediafax.ro. "PDL are un statut care prevede clar că după alegerile parlamentare are loc convenţia partidului, unde au loc alegeri pentru conducerea partidului. PDL a luat o lovitură puternică la alegerile parlamentare, PDL a fost făcut knockout la alegeri şi revenirea după o asemenea lovitură nu se face, cum cred unii, peste o noapte, peste o săptămână sau peste o lună. E un proces care va ţine o perioadă de timp", spune acesta.
El crede că PDL îşi va reveni, "dar nu atât de repede" cât şi-ar dori unii democrat-liberali.
Stolojan a mai declarat că trebuie menţinută o alianţă a forţelor de dreapta, inclusiv cu Forţa Civică, PNŢCD şi Partidul Noua Republică şi după aceasta trebuie discutat despre candidatul pentru prezidenţiale, dar a evitat să spună pe cine vede în această postură.
CITIȚI ȘI: PDL dă în clocot. Cezar Preda vrea să-l dea afară pe Voinescu. "Cine-i Cezar Preda?", replică acestaSfatul lui Boc către liderii PDL: Să se adune, nu să se excludă!Analiză în PDL: Paleologu vrea congres „pe bune”Cristian Preda: PDL trebuie să organizeze un Congres cât mai repede