Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: Vreau să le reamintesc colegilor de partid că adversarii sunt în afara lui, nu în interior

Publicat in Mediafax, miercuri 9 ianuarie 2013 · ·

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc i-a sfătuit pe membrii partidului să se adune, nu să se excludă, şi le-a reamintit că adversarii sunt în afara PDL, nu în interior, referindu-se la declaraţiile lui Cezar Preda privind excluderea lui Sever Voinescu.

Emil Boc a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum comentează declaraţiile prim-vicepreşedintelui PDL Cezar Preda legate de excluderea din partid a lui Sever Voinescu.

"Eu le adresez doar sfaturi de înţelepciune, ca fost preşedinte. În perioade de opoziţie ai nevoie să aduni, nu să excluzi. Cele mai bune soluţii sunt în interiorul partidului. Vreau să le reamintesc colegilor de partid că adversarii sunt în afara partidului, nu în interiorul lui. Ne batem cu opoziţia, nu în interior, să arătăm care suntem mai frumoşi. Asta este soarta unui partid de opoziţie, să se bată cu opoziţia, nu să-şi rezolve ştiu eu ce probleme în interior. În interior ai dreptul să spui tot ce doreşti şi ce gândeşti, în forurile de partid, şi acolo e bine să se deruleze discuţiile cu privire la soarta partidului", a spus Boc.

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda l-a acuzat pe Sever Voinescu de "trădarea" partidului şi a susţinut că singurul lucru pe care îl poate cere acesta este să fie dat afară, Voinescu replicând: "Cine e acest Cezar Preda? Ca să-l pot băga în seamă trebuie întâi să mă asigur că există. Există?".

"Singurul lucru pe care-l poate cere Sever Voinescu este să fie dat afară repede din partid! Pentru ce ne trebuie şase luni pentru a-i da afară din partid pe toţi trădătorii care au făcut campanie împotriva partidului şi în favoarea adversarilor politici? Acesta este răspunsul corect la întrebările trădătorilor sau neimplicaţilor în această bătălie grea din 9 decembrie", a declarat Cezar Preda, pentru RTV, după ce Sever Voinescu a cerut urgentarea organizării congresului PDL.

Cezar P

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 5 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°