Fundaşul Paul Keba Koulibaly şi mijlocaşul Edgar Alvarez nu vor mai face parte din lotul echipei Dinamo în partea a doua a campionatului, a anuţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, antrenorul Cornel Ţălnar.
"Galchev a plecat deja. De asemenea, au plecat şi Koulibaly şi Alvarez, şi probabil vor mai pleca şi alţii. Dar eu consider că, având o pregătire bună, vom creşte nivelul jocului în partea a doua a campionatului", a declarat Ţălnar.
Cei trei fotbalişti nu au fost prezenţi la reunirea lotului echipei Dinamo de miercuri.
La primul antrenament condus de Cornel Ţălnar în 2013, desfăşurat pe terenul "Florea Dumitrache" din cadrul Complexului Sportiv Dinamo, au participart următorii 24 de jucători: Cristian Bălgrădean, Kristijan Naumovski, Andrei Manyur (portari), Constantin Nica, Laurenţiu Rus, Sergiu Homei, Srgian Luchin, Dragoş Grigore, Cristian Scutaru, Marius Ioniţă, Cristian Pulhac, Ionuţ Burnea (fundaşi), Cătălin Munteanu, Sorin Strătilă, Alexandru Curtean, Cosmin Matei, Steliano Filip, Marius Alexe, Raphael Stănescu, Alin Roman (mijlocaşi), George Ţucudean, Ionel Dănciulescu, Mircea Axente şi Andrei Cristea (atacanţi).
Din lotul echipei Dinamo mai fac parte Issa Ba şi Mansaly Boubacar, care au întârziat din cauza unor probleme cu viza de intrare în România, şi Dorin Rotariu, chemat la o selecţionată de juniori.