Bugetul pentru ambulatoriile de specialitate va creşte cu 50% în acest an. Cel puţin asta vrea ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, iar în acest fel să scadă şi „internările fictive”. „Asta înseamnă că reechilibrăm internările în spitale, reechilibrăm serviciile care se efectuează de către spitale, descurajăm internările fictive, dar şi pe cele făcute numai de dragul de a face servicii şi, ca atare, de a mări costurile. Cu astfel de măsuri, costurile pot fi diminuate şi unităţile sanitare s-ar putea încadra în bugetele aprobate. Este o măsură strict managerială de control şi transparenţă”, a spus ministrul Sănătăţii. Acesta a mai precizat că va încerca reluarea unui ordin mai vechi, dar nebăgat în seamă, privind adresabilitatea în unităţile de primiri urgenţe. „Vom încerca şi pentru UPU să reluăm un ordin vechi, pe care l-am parafat din 2006 şi care nu prea mai este respectat, respectiv cum ajunge cetăţeanul la UPU. De regulă, ajunge pe picioarele lui, când vrea el şi cum vrea el, pentru că nu funcţionează medicina de familie, întrucât a fost descurajată, nu funcţionează ambulatoriul de specialitate, întrucât nu a fost finanţat, nu funcţionează centrele de permanentă, nu funcţionează centrele multifuncţionale”, a încheiat ministrul Sănătăţii. Bugetul pentru ambulatoriile de specialitate va creşte cu 50% în acest an. Cel puţin asta vrea ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, iar în acest fel să scadă şi „internările fictive”. „Asta înseamnă că reechilibrăm internările în spitale, reechilibrăm serviciile care se efectuează de către spitale, descurajăm internările fictive, dar şi pe cele făcute numai de dragul de a face servicii şi, ca atare, de a mări costurile. Cu astfel de măsuri, costurile pot fi diminuate şi unităţile sanitare s-ar putea încadra în bugetele aprobate. Este o măsură strict managerială de control şi transparenţă”, a spus ministrul Sănătăţii. Acesta