Societatea comercială care s-a îmbogăţit de pe urma gripei aviare şi care a fost anchetată de Direcţia de Investigare a Fraudelor a obţinut un nou contract cu IGPR
Firma care a obţinut contractul se numeşte SC Omnivet Impex SRL. Acţionarul principal care controlează această societate este Bogdan Ionuţ Nicolae. În 2006, în plin scandal privind gripa aviară, Poliţia Română (IGPR) a trimis presei un comunicat în care anunţa că ofiţerii Direcţiei de Investigare a Fraudelor au finalizat un dosar deschis împotriva lui Nicolae Ştefan, directorul general al Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA). El era anchetat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu împotriva intereselor publice.
Nicolae Ştefan era acuzat de poliţişti că, în perioada noiembrie 2004 – noiembrie 2005, a încheiat trei contracte şi mai multe acte adiţionale cu firma SC Omnivet Impex SRL, la care fiul său, Bogdan Ionuţ Nicolae, era administrator şi deţinea 95% din acţiuni. Ofiţerii de la Investigarea Fraudelor îl acuzau pe directorul IDSA că a încălcat prevederile legislaţiei cu privire la achiziţiile publice.
Actualul contract, acordat în mod suspect
Poliţia Română a anunţat, în noiembrie 2012, că vrea să achiziţioneze prin licitaţie publică reactivi pentru extracţie, cuantificare, electroforeză capilară şi interpretare a profilelor genetice, pentru care era dispusă să plătească 19.918.896 de lei, fără TVA.
Pe 9 noiembrie 2012, IGPR a primit două oferte, una de la SC Antisel Ro SRL şi cealaltă, de la SC Omnivet Impex SRL. Criteriul de acordare a contractului urma să fie preţul cel mai scăzut. După ce au analizat oferta firmei Antisel, firmă renumită din domeniu, reprezentanţii Poliţiei Române au respins-o, lucru care a făcut ca SC Omnivet Impex SRL, firmă care are doar nouă angajaţi şi obiect de activitate comerţul cu ridicata al produselor farmaceutice, să c