Daca ai un caine, ii spui Florea si-l inscrii pe listele electorale, are toate sansele sa ajunga in Parlament. Atunci cand a decis sa-i concureze pe faraonii egipteni, inaltand pe Dealul Spirei, in locul unui fermecator cartier de case de targoveti, vile burgheze si biserici istorice vechi de secole, intins pe o suprafata egala cu cea a Venetiei, un monument monstrous, menit sa-i perpetueze memoria si sa se lupte cu veacurile, Ceausescu nu si-a imaginat ca va veni o zi in care cea de a doua cladire din lume (cat mai iubim noi superlativele!) va fi neincapatoare pentru alesii neamului. Vazand Dumnezeu aplecarea noastra spre fala si fudulie ne roade, s-a imbunat, si, in marinimia lui, ne-a procopsit cu cel mai mare parlament din lume, raportat la populatie. Nimic nu se pierde, totul se adapteaza idealului nostru de a fi unici si de nedepasit. Uitase si lumea, de la o vreme, cat de vajnici suntem. N-am mai pus cam demultisor de vreo revolutie "originala", in direct si pe la chindie, ca sa se piarda detaliile compromitatoare, de vreo mineriada ori o privatizare unicat. Ne-am revenit: avem cel mai mare parlament din galaxie, adapostit intr-o cladire ce va trebui redimensionata pentru a-i cuprinde pe alesi. Si asta doar la putina vreme dupa ce poporul a fost chemat la urne ca o turma bezmetica, inaripat de iluzia ca politicienii chiar vor sa le cunoasca parerea, acceptand sa reduca Parlamentul la cifra rezonabila de 300 de persoane. Referendum?! Basescu l-a folosit doar ca o lovitura aplicata Opozitiei, iar atunci cand s-a pus problema revizuirii legii care nu micsora, ci marea numarul parlamentarilor, oamenii lui din PDL s-au opus. Mai intelege cineva ceva din neoranduiala legiferata de politicienii nostri? Dar parodia nu se opreste aici. Are balta peste, slava Domnului! Rezervele de inventivitate ale politicienilor depasesc toate asteptarile electoratului, prin supralici