Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Program nou de vizite şi papuci de unică folosinţă gratis

Publicat in Crai Nou, marți 15 ianuarie 2013 ·

Comitetul director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava a luat, ieri, decizia de a schimba programul de vizite al aparţinătorilor pacienţilor internaţi, respectând astfel ordinul emis recent de Ministerul Sănătăţii, ne-a informat purtătorul de cuvânt al unităţii, dr. Tiberius Brădăţan.

Cu acest prilej, a fost modificat şi Regulamentul de ordine interioară al unităţii, despre care aflăm că prevedea deja „multe din lucrurile legiferate”, iar în perioada următoare va fi modificat programul vizitelor la toate uşile de acces în spital.

Totodată, pentru ca programul de vizită şi contravizită al medicilor din spital să nu se suprapună cu cel al vizitatorilor, vizita medicilor va fi efectuată la ora 8 dimineaţa, iar contravizita, între orele 14-15.

De luni până vineri, noul program de vizitare va fi între orele 15 şi 20, iar în weekend şi sărbătorile legale, între orele 10 şi 20. „Structura de pază a fost instruită cu privire la programul de vizite şi adresăm rugămintea aparţinătorilor ca, la ora 20, când este anunţată încheierea vizitei, să fie complianţi (înţelegători – n.n.) şi să părăsească instituţia”.

Acces permanent pentru vizitatorii bolnavilor în stadii terminale

Potrivit ordinului ministerial, „numărul de vizitatori pentru un pacient internat într-un salon cu mai mult de 3 paturi nu poate fi mai mare de 3 persoane şi pot fi vizitaţi maximum 2 pacienţi în acelaşi timp”. Vizita nu trebuie să dureze mai mult de o oră. Reglementări aparte sunt pentru aparţinătorii care vin la pacienţi în secţiile de terapie intensivă, vizita fiind permisă zilnic doar membrilor familiei, respectiv părinţi, copii, surori-fraţi, cu condiţia să se facă individual sau cel mult două persoane, cu respectarea procedurilor interne.

Dr. Brădăţan a precizat că, în cazul unor pacienţi aflaţi la Secţia Terapie Intensivă în stadiu terminal,

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Damen va livra două feriboturi complet electrice pentru oraşul Toronto, pe care le construieşte la Şantierul Naval din Galaţi

News.ro acum 54 minute
Damen a semnat un contract cu municipalitatea din Toronto, Canada, pentru livrarea a două feriboturi complet electrice. Damen construieşte feriboturile în România, la Şantierul Naval din Galaţi, conform unui design realizat de Concept Naval din Queb

Casa Verde Fotovoltaice: Fondurile pentru regiunea nord-vest s-au epuizat în mai puțin de 2 minute / Luni urmează o nouă regiune

HotNews acum 3 ore
Programul Casa Verde Fotovoltaice a început astăzi cu regiunea nord-vest, iar locuitorii din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureș s-au putut înscrie pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, începând cu ora 10:

Uraganul Helene s-a dezlănţuit în Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată SUA. Autorităţile se tem că vor fi morţi şi distrugeri masive

News.ro acum 5 ore
Uraganul Helene a atins ţărmul în regiunea Big Bend din Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată Statele Unite, oficialii temându-se că va lăsa în urmă morţi şi distrugeri pe scară largă pe măsură ce se deplasează spre

Trei morţi şi 14 răniţi într-un atac rusesc la Izmail, în apropierea graniţei cu România

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au fost ucise şi alte 14 au fost rănite în urma unui atac rusesc care a avut loc în zori asupra oraşului Izmail din regiunea Odesa, aflat foarte aproape de România, de partea cealaltă a Dunării, relatează Ukrainskaia Pravda. Anunţul a

Războiul dă iarăşi târcoale ţării noastre. Alarmă aeriană: drone la graniţa României cu Ucraina / Armata a venit cu lămuriri

Mediafax acum 4 ore
UPDATE Comunicatu MApN MApN - Vineri, 27 septembrie, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, pe braţul Chilia a

Un jurnalist român și alți doi americani sunt anchetați de FSB pentru că ar fi trecut „ilegal” frontiera rusă din Ucraina

Adevarul acum o ora
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a deschis anchete penale împotriva a trei jurnalişti, doi americani şi un român, care ar fi trecut „ilegal" frontiera rusă dinspre Ucraina, în regiunea Kursk.

Șeful statului, în impas politic: Klaus IOHANNIS, refuzat și de Federația Germanilor pentru parlamentare / Liberalii așteaptă clarificări de la BEC

Gandul acum 35 minute
În timp ce Biroul Electoral Central (BEC) urmează să ia o decizie în privința candidaturii lui Klaus Iohannis la Senat, președintele Federației Germanilor (FDGR) a anunțat că nu îl va susține pe actualul șef al statului pe listele minorității german

Arad: Tânăr, arestat preventiv după ce a încercat să rănească un elev cu un briceag/ Victima a încercat să fugă, dar a căzut, fiind lovită de agresor cu piciorul în faţă

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 18 ani din Arad a fost arestat preventiv după ce a încercat să lovească un elev cu un briceag, în apropierea unui liceu. Incidentul a avut loc în contextul unui conflict mai vechi. Victima a încercat să fugă, dar a căzut, iar agresorul a

Lasconi: Dronele ruseşti zboară deasupra României, iar Ciucă şi Ciolacu vor să-l salveze pe Iohannis

Mediafax acum o ora
Elena Lasconi, preşedintele USR, spune că liderii PSD şi PNL pun confortul lui Klaus Iohannis mai presus de binele şi siguranţa românilor, nu şi pentru modificarea legislaţiei astfel încât să poată fi doborâte dronele ruseşti. „Noaptea trecută, oame

Vremea

București
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/31°
dum.

15°/25°
lun.

11°/15°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/17°
lun.

8°/9°
Constanta
acum

27°
vin.

19°/27°
sâm.

20°/22°
dum.

14°/23°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/28°
dum.

7°/18°
lun.

6°/13°
Timisoara
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/18°
lun.

8°/17°