Gigi Mustaţă, unul dintre liderii galeriei Stelei, a venit în întâmpinarea celor care doresc să meargă la Amsterdam, pentru a-şi susţine favoriţii la meciul cu Ajax. Deplasarea va fi făcută cu autocarea închiriate, care vor pleca în seara de 11 februarie, din faţa stadinului din Ghencea. Ora urmează să fie stabilită ulterior.
"Eu, la ora actuală, am primit 500 de bilete pentru membrii galeriei din Peluza Nord. Până la această oră, am rezervat deja 5 autocare, iar numărul lor va creşte în funcţie de solicitări. Deplasarea, care constă în bilet şi transport, costă pentru membrii cotizanţi ai Ligii Suporterilor Stelei 75 de euro: 25 de euro biletul, 50 de euro deplasarea.. Pentru ceilalţi suporteri, deplasarea costă 100 de euro, 75 transportul şi 25 biletul. Repet, aceste bilete sunt achiziţionate de noi, membrii galeriei, să nu facem confuzie cu cele 2.000 de rezervări online. Totodată, dacă sunt doritori să meargă cu noi din rândul celor care şi-au luat bilete online, îi rugăm să ne contacteze", a declarat Gigi Mustaţă pentru ProSport.
Gigi Mustaţă, unul dintre liderii galeriei Stelei, a venit în întâmpinarea celor care doresc să meargă la Amsterdam, pentru a-şi susţine favoriţii la meciul cu Ajax. Deplasarea va fi făcută cu autocarea închiriate, care vor pleca în seara de 11 februarie, din faţa stadinului din Ghencea. Ora urmează să fie stabilită ulterior.
"Eu, la ora actuală, am primit 500 de bilete pentru membrii galeriei din Peluza Nord. Până la această oră, am rezervat deja 5 autocare, iar numărul lor va creşte în funcţie de solicitări. Deplasarea, care constă în bilet şi transport, costă pentru membrii cotizanţi ai Ligii Suporterilor Stelei 75 de euro: 25 de euro biletul, 50 de euro deplasarea.. Pentru ceilalţi suporteri, deplasarea costă 100 de euro, 75 transportul şi 25 biletul. Repet, aceste bilete sunt achiziţionate de noi, membrii galeri