15 IANUARIE A FOST O ZI DEOSEBITĂ IERI LA UNIREA, DATORITĂ PROFESORULUI NECULAI SAVIN
După vacanţă au venit cu forţe proaspete şi au demonstrat că valorile naţionale sunt importante pentru ei, chiar şi la o vârstă când preocupările sunt altele. Elevii Colegiului Naţional „Unirea” au marcat ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, luând noţite şi fiind doar ochi şi urechi la dascălul de limba şi literatura română. Au fost curioşi să afle mai multe despre viaţa şi opera lui Eminescu şi chiar au reţinut detalii despre poet. „Îmi place. Este unul dintre cei mai mari poeţi ai noştri. Îmi place şi în unele poezii m-am regăsit şi mi-a făcut plăcere să le citesc”, spune o uniristă din clasa a XI-a.
Profesorul de limba şi literatura română Neculai Savin a ţinut neapărat să aibă un astfel de moment dedicat lui Eminescu, într-o zi atât de importantă pentru cultura românească. „Există foarte multe clişee despre Mihai Eminescu şi încercăm într-un fel să eliminăm aceste clişee apărute probabil fie prin clasele primare fie în conştiinţa publică. Poetul naţional, poetul nepereche, sunt câteva formule lansate de critici literari, uzate, în legătură cu viaţa poetului. Încercăm încă de mici să le cultivăm adevărul despre personalitatea şi opera lui Mihai Eminescu”, a explicat Neculai Savin, profesor limba şi literatura română Colegiul Naţional Unirea.
Cei din clasa a 5-a au relatat imediat, pe scurt, câteva informaţii pe care le-au ţinut minte. „Era îndrăgostit de Veronica Micle, la Iaşi, a murit la 39 de ani şi era foarte bun prieten cu Ioan Slavici”, a declarat o elevă, din clasa a V-a.
„S-a îndrăgostit de Veronica Micle. Era prieten cu Ioan Slavici, cu Ion Creangă. A scris multe poezii, iar cea mai cunoscută este «Luceafărul»”, spune o altă elevă.
15 IANUARIE A FOST O ZI DEOSEBITĂ IERI LA UNIREA, DATORITĂ PROFESORULUI NECULAI SAVIN