Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un altfel de concert la Muzeul „Casa Mureşenilor”

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

„Suitele în la minor (BWV 995) şi mi minor (BWV 996) pentru lăută (în transcripţia pentru chitară a lui Costin Soare) de Johann Sebastian Bach, alături de două nocturne din secolul XX, All in Twilight de Toru Takemitsu şi Nocturnal after John Dowland, op. 70 de Benjamin Britten vor fi interpretate de muzicianul Costin Soare, astăzi, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureşenilor”. Recitalul are loc în cadrul turneului „Nocturne şi dansuri”, pe care artistul îl susţine în Bucureşti, Ploieşti, Iaşi, Braşov şi Cluj-Napoca, care se va încheia în 22 ianuarie. Pe lângă muzică, tânărul le propune celor interesaţi de abordarea stilistică a muzicii lui Bach la chitară conferinţa cu titlul „Editarea şi interpretarea Suitelor pentru lăută de J. S. Bach (transcripţia pentru chitară) – Două studii de caz: Suitele BWV 995 şi BWV 996”. Conferinţa va avea loc în 17 ianuarie, la Facultatea de Muzică, Universitatea „Transilvania” din Braşov.

Turneul este desfăşurat sub egida Institutului Muzical de Studii Doctorale Avansate (MIDAS) din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, obiectivul principal al proiectului fiind editarea şi înregistrarea în premieră în România a celor „4 suite pentru lăută”, de Johann Sebastian Bach.

Costin Soare este unul dintre cei mai activi muzicieni ai generaţiei sale. Cu un repertoriu variat, de la muzica vihueliştilor spanioli la muzica modernă şi contemporană pentru chitară, acesta îşi desfăşoară proiectele pe scenele de concert din ţară şi străinătate.

„Suitele în la minor (BWV 995) şi mi minor (BWV 996) pentru lăută (în transcripţia pentru chitară a lui Costin Soare) de Johann Sebastian Bach, alături de două nocturne din secolul XX, All in Twilight de Toru Takemitsu şi Nocturnal after John Dowland, op. 70 de Benjamin Britten vor fi interpretate de muzicianul Costin Soare, astăzi, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa M

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce au căutat românii pe Google în 2024? Sportul e pe primul loc! Cum arată topul celor mai populare subiecte

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ca de fiecare dată în decembrie, Google prezintă listele cu cele mai populare căutări ale românilor în anul care tocmai se încheie. Acestea indică subiectele și oamenii care au generat cel mai mare interes în căutări în România, cele mai populare ev

USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern. Anunţul lui Dominic Fritz

Mediafax acum 39 minute
„Mergem în aceste negocieri cu inimă deschisă pentru România, cu curajul de a face ce este necesar pentru a pune România din nou pe o direcţie de creştere şi democratică, dar munca grea abia acum începe. Deci vreau să spun foarte clar că USR va face

Hellvig: În alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier propus românilor. Carevasăzică, oameni. Nu partide / Poate ar fi nimerit şi ca negocierile politice pentru formarea unei coaliţii să nu dureze la infinit

News.ro acum o ora
Fostul şef al SRI Eduard Hellvig, care a revenit recent în PNL, consideră că, în alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier care le va fi propus românilor. ”Carevasăzică, oameni. Nu partide”, subliniază el, argu

UPDATE - Primarul din Crevedia, reţinut după ce a exploatat la ferma sa un bărbat cu handicap. Procurorii cer arestare preventivă. Victima sa, preluată de DGASPC Dâmboviţa/ DSV Dâmboviţa a constatat că edilul avea la fermă animale neidentificate

News.ro acum 31 minute
Primarul din Crevedia, Florin Petre (PSD), a fost reţinut după ce a exploatat la ferma sa de animale un bărbat cu handicap, iar procurorii cer arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, acuzaţiile fiind de trafic de persoane. Victima sa a fost prelu

Vânzarea Telekom către Vodafone şi Digi, în analiza Consiliului Concurenţei

Pagina de media acum o ora
Cristi Croitoru | Dreamstime.com Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţiile prin care Vodafone România şi Digi România intenţionează să preia părţi din Telekom Romania Mobile Communications. Publicitate Vodafone va prelua cea mai impor

Inflația a crescut la 5,1% în noiembrie față de 4,7% în octombrie. Produsele care s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 a fost 5,1%, comparativ cu luna noiembrie 2023. Asta în timp ce în luna octombrie 2024, comparativ cu luna octombrie 2023, rata anuală a inflaţiei a fost 4,7%, arată datele Institutului Naţional de Stat

Vremea vine cu ninsori și ploi, iar temperaturile ajung până la -14 grade Celsius

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea se schimbă în următoarele zile, vor fi ninsori și ploi în mare parte din țară, iar temperaturile ajung chiar și până la -14 grade Celsius.

Ucraina a aprobat acordul cu România pentru construirea unui pod rutier peste râul Tisa

Libertatea acum o ora
Premierul ucrainean Denîs Şmîhal a anunțat, miercuri, că Executivul de la Kiev a aprobat marţi acordul cu România pentru construirea unui pod rutier peste râul Tisa. Acesta va deveni un nou hub logistic la punctul de trecere Bila Ţerkva - Sighetu Ma

Angel Tîlvăr: Sistemul Aegis Ashore de la Deveselu, esenţial pentru apărarea Europei

Mediafax acum o ora
În cadrul vizitei, ministrul Tîlvăr a evidenţiat importanţa rolului acestei capabilităţi aliate în protejarea Europei de ameninţările balistice, subliniind că găzduirea acestei tehnologii avansate reflectă soliditatea parteneriatului strategic dintr

Justin Timberlake, Queens of the Stone Age, Justice, BICEP, Shaggy, confirmaţi la Electric Castle 2025

News.ro acum o ora
Justin Timberlake, Queens of the Stone Age, Justice, BICEP, Shaggy şi mulţi alţii vor cânta în 2025 la Electric Castle, ediţia a 11-a, au anunţat miercuri organizatorii. Festivalul este organizat pe domeniul Castelului Banffy din Bonţida, între 16 ş

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-1°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°