În ziua de 15 ianuarie, o zi de referinţă pentru literatura română, elevii clasei a II-a, conduşi de înv. Viorica Afloarei, şi un grup de elevi din clasa a VI-a A, îndrumaţi de prof. Ancuţa Voivod, de la Şcoala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, s-au reunit în sala Bibliotecii Municipale „G.T. Kirileanu” pentru a-l omagia pe Mihai Eminescu.
Invitate la activitate au fost doamnele bibliotecare Nicoleta Todaşcă şi Simona Iftimuţ, prof. Victoria Ostaficiuc şi, nu în ultimul rând, înv. Anica Făcînă, membră a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, care a scris un număr însemnat de cărţi pentru copii.
În deschiderea activităţii, înv. Viorica Afloarei le-a proiectat copiilor un material intitulat „Pe urmele lui Eminescu” pe un fond muzical de Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Apoi, prof. Victoria Ostaficiuc le-a istorisit, cu neîntrecutul său talent de povestitor, cum era copilul Mihai Eminescu. Învăţătoarea Anica Făcînă a captat atenţia copiilor, ca de fiecare dată, arătându-le materiale inedite despre aspecte importante din viaţa „Luceafărului poeziei româneşti”. În continuarea activităţii, elevii clasei a II-a au prezentat un colaj de versuri din lirica eminesciană, eleva Simina Iuga din clasa a VI-a a recitat poezia „De-aş avea”, iar Valentin Dranca a interpretat „Pe lângă plopii fără soţ”.
În încheiere, elevii au vizitat expoziţia de carte amenajată de dna bibliotecar Nicoleta Todaşcă sub genericul „Vreme trece, vreme vine”, precum şi expoziţia cu desenele lor, desene care au avut ca punct de plecare unele din poeziile lui Eminescu.
* * *
Zăpezile lui ianuarie, iluminate simbolic de raza geniului eminescian şi, în ultimii ani, de satisfacţia românilor de a avea o zi specială a culturii naţionale, ne cheamă la visare şi la reflecţie.
Dornenii iubitori de literatură şi de Eminescu s-au reunit pe 15 ianuarie la Salonul Alb al Casei de