Suntem contemporani dar şi protagonişti ai unor transformări spectaculoase. Suntem martori la scrierea istoriei pentru a-l cărui sens unii chiar îşi pierd viaţa, tocmai acum când omul se crede nemuritor atingând culmile progresului tehnic.
Iar acest progres ne cam bulversează obişnuinţele (şi tabieturile) obligându-ne, mai devreme sau mai târziu, să ne aliniem la porţile tehnicii de ultimă oră, dându-ne suflarea pe ecranul unei tablete slim, cu ecran flexibil, transparent şi display touchscreen.
Iar dintre toate mutaţiile de ultimă oră, cel mai mult mă atinge transferul cărţii de pe suportul (durabil) al hârtiei în spaţiul virtual, mai precis, direct pe rafturile unui e-book fragil şi cu garanţie limitată. Iar când transferul presupune şi un frumos şi lucios album de artă, atunci mă cam enervez şi încep să scriu. Pentru că eu atunci când scriu, scriu, nu fluier, iar de această dată am ales să scriu despre primul album de artă interactiv din lume.
Responsabili? O editură franceză mână-n mouse cu un studio de creaţie animată. Numele albumului? Mon musée imaginaire de Paul Veyne. Locul apariţiei? Flamboaianta Franţă.
(De)sacralizarea cărţii...
Ok, am înţeles, nu mai tipărim ci descărcăm la un preţ foarte accesibil Creangă, Homer şi Coelho la pachet, nu mai tipărim ca să nu mai kill-ărim copacii, reducem costurile de producţie, automat reducem şi preţul de vânzare (fără să ţinem cont de fapt că cel mai scump e însuşi suportul de lectură), zoom-ăm cât ne ţine caracterul (literei, evident), stocăm mii de titluri şi nu ştiu dacă le finalizăm indicându-le pe câteva degete (se acceptă şi cele de jos).
Avantajele sunt atrăgătoare, discursul publicitar ne vrăjeşte, design-ul şi insuportabila uşurătate a suportului ne fascinează, dar dincolo de satisfacerea egoului comercial şi trendy, trecem cu prea multă uşurinţă pe lân
