„Este un personaj cu totul special şi suntem onoraţi să îi spunem bun venit în emisiune domnului Leon Rotman! Sunt convins că o să vă placă!”, spune prezentatorul și realizatorul Cătălin Ştefănescu.
A devenit campion olimpic plecând dintr-o cazangerie, unde făcea o muncă extrem de solicitantă şi grea, aceea de a modela fierul cu barosul. Leon Rotman, românul dublu medaliat olimpic, este invitatul lui Cătălin Ştefănescu la Garantat 100% de duminică, de la 23.15, la TVR 1.
S-a născut în iulie 1934, la Bucureşti. E unul dintre marii campioni ai României, un sportiv legendar, despre care azi se vorbeşte foarte puţin. Este primul român dublu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice. Asta se întâmpla în 1956, la Melbourne, în probele de canoe, 10.000 de metri şi 1000 de metri. Patru ani mai târziu, la Roma, invitatul lui Cătălin Ştefănescu a mai cucerit o medalie olimpică – bronzul, în proba de canoe, 1000 de metri.
Ca de obicei, „Garantat 100%” continuă programul de susţinere a tinerilor artişti, invitându-vă, la rubrica 5 minute, să cunoaşteţi un student de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucuresti. Spre finalul programului, revin prieteni vechi ai acestei emisiuni - trupa Tiptil.