Este unul dintre cei şapte supravieţuitori ai generaţiei de piloţi de război din 1941, care număra mai bine de 100 de oameni. A fost martor al "masacrului de la Stalingrad", început în dimineaţa ceţoasă a lui 19 noiembrie 1942. Aproximativ un milion de soldaţi urmau să piară pe pământul îngheţat al stepei ruseşti. Clujeanul Constantin Dragomir însă avea să supravieţuiască.

"Eram la Morozovskaya, la 35 de kilometri de Stalingrad, şi executam câte două misiuni de luptă pe zi. Prin 18 noiembrie, a venit un sfânt de ger de vreo -20, -25 de grade. În ziua acea era în zonă aviaţie germană şi română de te speriai. În dimineaţa următoare, eram pregătiţi pentru ieşire, dar, pe lângă temperaturile scăzute, s-a lăsat o ceaţă de nu vedeai la câţiva metri", povesteşte Constantin Dragomir. Cu avioanele ţintuite la sol, armatele Axei au fost încercuite. "Am primit din plin lovitura de la Stalingrad. Îmi amintesc şi acum imensele convoaie cu răniţi care veneau spre Morozovskaya. Oamenii fugeau îngroziţi din faţa ruşilor", rememorează fostul pilot. În gerul acela cumplit, îşi deapănă amintirile fostul pilot, ruşii erau echipaţi cu pufoaice şi botfori îmblăniţi, în timp ce "nemţii aveau cipică şi fular pe dedesubt, iar ai noşti, capelă şi mantaluţă."

Cea mai eficientă campanie

După retragerea de la Stalingrad, Dragomir a fost unul dintre cei 36 de piloţi români care au fost instruiţi să lupte pe celebrele avioane nemţeşti de bombardament în picaj Junkers 87 Stukas. Aparatele, dotate cu un motoare de 1500 de cai putere care dezvoltau o viteză de 300 de kilometri pe oră, erau realizate la uzina la care astăzi se farică automobile BMW. Erau considerate cele mai periculoase avioane ale acelei perioade. În 6 decembrie 1943, îşi aminteşte Constantin Dragomir, a avut recordul de şase misiuni de bombardament. De altfel, grupul său şi-a îndeplinit