Moluște și crustacee siciliene cu vinuri din Toscana, fripturi de vită în sânge, ca-n Vestul Sălbatic și fusion temporalo-internațional.
În România există două feluri, mari şi late, de localuri în care poţi ieşi să iei masa. Primul, în care se încadrează birturile şi terasele de cartier până la cârciumi care se vor de clasă, dar în fapt sunt nişte bombe cu poleială, se numesc „mâncătorii”. Acolo, principala comandă e ciorba de burtă, iar la felu’ doi, neapărat, ceafa de porc cu cartofi prăjiţi şi salata de varză. Eventual mititei. SUMARUL ARTICOLULUI DE VEGHE PRIN CÂRCIUMI. Trei meridiane gastronomice și tot atâtea latitudini culinareUn T-Bone steak ca-n Midwest!Vecchio 1812, reîncarnarea Cafenelei Vechi
Al doilea, extrem de rar, are o denumire simplă: restaurant. Un restaurant înseamnă patru lucruri: mâncare, băutură, servire şi ambient de calitate. Un meniu nu trebuie să fie încărcat, ca să ai certitudinea că totul e proaspăt, dacă ai comandat un vin bun şi mai vrei încă o sticlă, să fii sigur că mai au una, chelnerul să te întrebe cu ce te serveşte, nu dacă „serveşti” ceva, iar locul să fie plăcut ochiului şi auzului. Trei exemple de astfel de restaurante cu ştaif sunt italienescul Osteria Gioia, americanul Red Angus Steak House şi legendara Cafeneaua Veche rebotezată, neoclasic, Vecchio 1.812.
Un festin sicilian
Osteria Gioia, de pe bulevardul Ion Mihalache, şi-a câştigat, pe bună dreptate, renumele de cel mai bun restaurant italian din Capitală. Un local condus de o familie de pasionaţi, cu o selecţie de vinuri deosebite şi cu mâncare ca la mama italienilor acasă. Mai exact, ca la mama sicilienilor!
Un spumant e startul pentru orice italian. Noi am băut un Aperol Proseco de Valdobiaddene, la 24 de lei un pahar de-o litră. La recomandarea chelnerului, primul antreu a fost un carpaccio de muşchi de vită marinat în vin alb
