Steaua lăutărește zgomotos în parcursul către o nouă primăvară europeană. Timpul scurt care a mai rămas până la prima confruntare cu Ajaxul este parcurs cu încruntare meseriașă doar de către cei care își asumă cu responsabilitate perspectiva. Și e de bine. Fiindcă, în fond, doar ei, adevărații făptași ai fotbalului, sunt cei care se vor lua la trântă de-adevăratelea cu șansa performanței. Lăutăreala zgomotoasa, lăutăreala despre care vorbeam, este asigurată la Steaua de vecinii întâmplători ai fotbalului. Fie ei atârnători de comună salarizare, fie demni purtători ai fuduliei patronale.

Laurențiu Reghecampf nu trăiește în cine știe ce răsfățuri filosofale. Trebăluiește cuminte, tăcut și metodic, într-un timp și în niște condiții pe care le apreciază de obicei corect. Lotul a prins contur aproape definitiv. Iar semnele pe care echipa le-a dat în amicalele cu Celtic Glasgow și FC Basel par a fi de bună vestire. Personal cred în șansa europeană a Stelei. Pariul meu este însă condiționat. Cred în șansa Stelei dacă pe parcursul imediat al echipei nu vor apărea accidente neprevăzute sau tulburări aiurea. Tulburări generate tocmai de zgomotoșii cu identitate stelistă care asigură în această perioadă un circ mediatic de un tembelism inimaginabil.

Gigi Becali joacă rolul primului stelist al țării cu grațioasă dezinvoltură. Dezinvoltură asigurată de lipsa oricărei apăsări raționale. Omul, gospodar exagerat de simplu și bine intenționat, spală, calcă și pune în ordine, cu maximă hărniceală, toată lenjeria intimă a fotbalului existentă în piață la ora actuală. Pauza asta competițională l-a stârnit mai rău ca niciodată înspre asemenea îndeletniciri. Fiindcă l-a prins nevorbit. L-a prins după tăcerea electorală la care a fost forțat de ambițiile sale înalt parlamentare.

Gigi Becali a consumat debutul vacanței de iarnă cu frumoase promisiun