Fără nici o îndoială, alegerile din 2012 au demonstrat că democrat-liberalii nu mai prezintă prea mare importanţă pe eşichierul politic românesc. Că se prăbuşesc o dată cu stăpânul lor. Deşi au existat voci timide de intensitatea şoaptelor care au pledat, dintr-un minim instinct de supravieţuire politică, pentru luarea unei distanţe faţă de şeful de la Cotroceni, acest lucru nu s-a petrecut. Au continuat să aibă câştig de cauză, pe lângă teama de stăpân, lipsa de viziune, mediocritatea, lăcomia şi un evident analfabetism politic. Fiecare în parte şi toate acestea la un loc.

Desigur, Traian Băsescu este un abil manipulator şi nu i-a fost deloc greu să-şi lege ambiţiile de putere de partidul care a dominat, într-un fel sau altul, România, mai ales de când actualul preşedinte s-a instalat la Cotroceni şi şi-a arogat rolul de locomotivă a democrat-liberalilor. Dar chiar dacă preşedintele a fost considerat, pe bună dreptate, o creaţie a PD, devenit peste noapte PDL, o minimă moralitate i-ar fi obligat pe liderii acestei formaţiuni să ia dacă nu distanţă, cel puţin atitudine faţă de excesele antidemocratice, tot mai vizibile, ale lui Traian Băsescu.

Dar, iată, nu au făcut acest gest, optând să se implice, în schimb, în campania referendumului, de partea preşedintelui suspendat, promovând ideea boicotului în sfidarea condamnabilă a voinţei majorităţii covârşitoare a cetăţenilor României. De asemenea, au pus umărul şi au amplificat discursul apocaliptic al falsei lovituri de stat, fără să le pese că demersurile lor afectează grav, pentru multă vreme, imaginea României în Europa şi în lume. Iar în final, au lansat minciuna fraudării voturilor, după care şi-au trimis copoii prin satele ţării impunându-le românilor să jure pe Biblie dacă au votat şi cum au votat.

Acum, privind retrospectiv la dezastrul suferit la alegerile parlamentare, partidul di