Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bâlbele guvernului Ponta

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 21 ianuarie 2013 ·

Pentru că e la început şi nu e nici omogen (lucrează cu material uman luat de la mai multe partide) guvernul Ponta are dreptul, până când se mai rodează, să greşească. Bâlbâielile cotidiene nu-i fac însă deloc bine şi dau senzaţia unei lipse de substanţă în modul în care sunt abordate unele zone fierbinţi ale administraţiei.

Una este taxa auto. După ce a fost modificată şi răsmodificată după aruncarea ei pe piaţă de către Tăriceanu, nu trece zi de la Dumnezeu să nu apară o altă variantă. Rovana Plumb spune una, Dragnea spune alta, vine Ponta şi-i contrazice pe ambii. Asistăm la un soi de dezbatere care ar trebui să se deruleze acolo, la guvern, nu prin declaraţii exclusive la televiziune. Rândul acestora ar veni abia după ce totul, până în cel mai mic amănunt, se hotărăşte acolo. Dezbaterea publică înseamnă altceva: recoltarea tuturor poziţiilor exprimate de persoane şi instituţii competente şi topirea lor în creuzetul deciziei guvernamentale. Altminteri nu e decât pierdere de timp şi buimăceală a populaţiei prin mesaje false şi contradictorii.

Un al doilea subiect de bâlbâială ţine de sănătate. Vine dl Nicolăescu şi anunţă orientarea noii echipe ministeriale cu aplombul unui şef de guvern. Ne spune că spitalele private se vor şterge pe bot de susţinere de la buget dintr-un motiv foarte simplu: afacerile sunt afaceri şi bugetul e buget. Nu poţi face afaceri private cu bani publici. Nicolăescu nesocoteşte însă, încăodată, forţa lobby-ului medical, care şi-a pus toate tunurile pe el. Mai ales că tema asta a fost luată împreună cu cea a fost luată împreună cu cea a incompatibilităţii medicilor care primesc leafă de la stat şi bonusuri de la privaţi. Presat de cercurile interesate, Ponta reacţionează spunând că aşa ceva nu s-a discutat în guvern. În faţa valului de proteste, Nicolăescu dă înapoi şi retractează una câte una toate ideile lansate d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Mircea Lucescu, prima reacție după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
e din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Tricolorii au avut noroc la tragerea la sorți și au fost distribuiți în Grupa H, alături de Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru și San Marino. Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul României, a

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Drone neidentificate au zburat în mod repetat deasupra bazei militare americane Ramstein, din Germania / Zboruri și deasupra fabricii de arme Rheinmetall

HotNews acum 45 minute
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor locații industriale sensibile și a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista de știri Spiegel, citând un raport confidențial al autorități

Polonia a activat forţele aeriene după atacul Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

Adevarul acum 39 minute
Armata poloneză a anunţat vineri că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva Ucrainei. Au fost intensificate și misiunile de patrulare aeriană. 

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 31 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Ministrul Transporturilor a anunţat că va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti - Curtea de Argeş al Autostrăzii Sibiu-Piteşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că, începând de vineri după-amiază, va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti-Curtea de Argeş din Autostrada Sibiu-Piteşti, iar întregul tronson va fi gata în aprilie-mai 20

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°