Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sneijder e paşă! Mijlocaşul olandez a semnat cu Galata

Publicat in Pro Sport, marți 22 ianuarie 2013 ·

Transferul lui Wesley Sneijder de la Inter la Galatasaray s-a oficializat ieri. Turcii au plătit doar 7,5 milioane de euro pentru olandezul care nu a mai jucat din septembrie

Sneijder va încasa 5,5 milioane de euro pe an la Galatasaray, doar cu 500.000 de euro mai puţin decât lua la Inter

În vara lui 2011, Wesley Sneijder a fost aproape să ajungă la Manchester United pentru 35 de milioane de euro, însă nu s-a înţeles cu "diavolii" din cauza salariului prea mic oferit de echipa engleză. Un an şi jumătate mai târziu, mijlocaşul olandez de 28 de ani, căzut în dizgraţia şefilor lui Inter, s-a transferat la Galatasaray pentru doar 7,5 milioane de euro. Şi un salariu regesc, 5,5 milioane de euro pe an, timp de trei ani şi jumătate! Plus două milioane de euro plătite de Inter pentru ca Sneijder să accepte oferta campioanei Turciei, unde va purta numărul 14!

Chiar dacă negocierile au durat aproape două săptămâni, mutarea a fost aproape să pice duminică. Sneijder l-a anunţat pe Massimo Moratti că e dispus să renunţe la o parte din salariul său de şase milioane de euro pentru a rămâne pe "Giuseppe Meazza". Dar patronul Interului nici nu a vrut să audă de propunerea olandezului, iar transferul s-a oficializat ieri! O mutare perfectă pentru toate părţile! Inter a economisit 12 milioane de euro, Sneijder, care nu a mai jucat vreun minut din septembrie, are şansa să îşi relanseze cariera, iar Galatasaray dă o lovitură de imagine, reuşind unul dintre cele mai importante transferuri din istoria sa.

Plecarea olandezului îi lasă un gust amar lui Cristi Chivu, unul dintre cei mai buni prieteni ai fostului "decar" al lui Inter, cei doi fiind coechipieri şi la Ajax (sezonul 2002-2003). Românul a fost vizibil afectat de vestea transferului lui Sneijder, declarând, cu lacrimi în ochi după meciul de duminică cu Roma (1-1) că "a pierdut un adevărat prieten". @N_

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 24 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°