Comisarul șef de poliție Crișan Mucenic Lăzureanu, unul din polițiștii demiși în urma recentelor scandaluri de hărțuire sexuală, a fost numit de superiorii săi tot pe un post de conducere, la doar câteva zile după ce a părăsit conducerea Centrului Chinologic de la Sibiu.
Practic, la patru zile după ce a fost eliberat din fruntea Școlii de câini de la Sibiu, Crișan Lăzureanu a fost numit șef de birou în cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Sibiu. Serviciul criminalistic al IPJ Sibiu a mai fost condus de Lăzureanu în perioada 2001 – 2003, după care a fost promovat pe funcția de director adjunct al Institutului de Criminalistică, până în 2008. ”Da, domnul Lăzureanu a fost numit șef de birou în cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Sibiu. Dumnealui nu este incompatibil, pentru că la Centrul Chinologic Sibiu a fost director, iar acum a fost numit șef de birou în cadrul IPJ SIbiu. Numirea a fost făcută în data de 14 ianuarie”, a declarat Raluca Seucan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de poliție al județului Sibiu.
Centrul Chinologic, de unde Lăzureanu a fost demis, este o instituție aflată tot în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române.
Acuzații finalizate cu NUP
Pe 10 ianuarie anul acesta, conducerea IGPR a anunțat eliberarea din funcția de director al Centrului Chinologic de la Sibiu a lui Crișan Lăzureanu. În aceeași zi, în întreaga presă a izbucnit un amplu scandal referitor la acuzațiile de hărțuire sexuală aduse lui Lăzureanu de două angajate. Acestea au făcut referire la fapte care ar fi avut loc în 2009, iar declarațiile lor au fost preluate la începutul lui 2012 de o comisia de control a IGPR. Ulterior, această comisie a sesizat Procuratura, care a soluționat cu neînceperea urmăririi penale dosarul referitor la acuzațiile sexuale.