Nikola Karabatic ar fi descărcat o aplicaţie de pariuri pe propriul telefon înaintea partidei cu Cesson, anchetată de procurorii francezi pentru un presupus aranjament
*Karabatic a avut aplicaţia deschisă cu câteva ore înainte de meci, pentru a supraveghea cotele
Cazul „Karabatic” a luat o nouă turnură, chiar înainte de sfertul de finală al Campionatului Mondial de handbal masculin dintre Franţa şi Croaţia, care va avea loc în această seară. Concret, procurorii care îl anchetează pe jucătorul francez în vârstă de 28 de ani, au descoperit că acesta ar fi descărcat o aplicaţie de pariuri pentru telefonul mobil cu o seară înainte de meciul echipei sale, Montpellier, cu Cesson, pierdut de campioană cu 28-31! Adică chiar meciul pentru care procurorii l-au arestat o zi pe handbalistul francez în luna octombrie din cauza faptului că acesta ar fi fost implicat în aranjarea partidei. Mai mult, surse familiarizate cu cazul au dezvăluit pentru postul de radio „RTL” că handbalistul ar fi verificat cotele meciului în orele premergătoare partidei direct de pe aplicaţia respectivă.
Deşi Karabatic a infirmat întotdeauna că a pariat pe meciul dintre Cesson şi Montpellier, anchetatorii sunt din ce în ce mai siguri că handbalistul francez este implicat în aranjarea partidei. Aceleaşi surse au relatat că fratele lui Karabatic, Luka, „casierul” amenzilor de la Montpellier, ar fi pariat cei 6,000 de euro strânşi în acel sezon, bani care sunt de obicei folosiţi pentru a plăti o masă la care iau parte toţi jucătorii.
6 a fost cota victoriei lui Cesson în meciul cu Montpellier. Aceasta a scăzut la 3,10 cu câteva ore înainte de startul partidei
Accidentat, Nikola Karabatic nu a evoluat în meciul dintre Cesson şi Montpellier
Nikola Karabatic ar fi descărcat o aplicaţie de pariuri pe propriul telefon înaintea partidei cu Cesson, anchet