Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, şi cel al Georgiei, Bidzina Ivanişvili, şi-au dat mâna în timpul Forumului Economic Mondial (WEF) din Davos, pentru prima dată după 2008, când a avut loc conflictul militar între cele două ţări, a anunţat joi Guvernul Georgiei.
"Miercuri, premierul Bidzina Ivanişvili s-a întâlnit cu Dmitri Medvedev în Davos, în timpul unei reuniuni la care au participat mai mulţi şefi de stat", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului georgian, Ana Goşîaşvili.
"A fost o adevărată strângere de mână şi o salutare. Nu a fost însă timp pentru o conversaţie", a adăugat Goşîaşvili.
Aceasta este prima întâlnire la nivelul premierilor celor două state, după războiul-fulger din august 2008, când Rusia şi Georgia au luptat pentru controlul asupra regiunii georgiene proruse Osetia de Sud.
Moscova şi Tbilisi nu mai întreţin relaţii diplomatice după acel conflict, în urma căruia Rusia a recunoscut independenţa Osetiei de Sud şi a Abhaziei, o altă regiune georgiană separatistă prorusă. Autorităţile ruse refuză orice contact cu preşedintele georgian prooccidental Mihail Saakaşvili.
Totuşi, Ivanişvili, care a câştigat la ultimele alegeri legislative din octombrie contra partidului Saakaşvili, a anunţat că intenţionează să "normalizeze" relaţiile cu Rusia.
În decembrie, reprezentanţii Moscovei şi Tbilisi s-au întâlnit pentru prima dată după ruptura diplomatică, în Elveţia.