Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţia comunistă din Sănătate ajunge în Educaţie. Finanţarea şcolilor private a fost amânată

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Fostul ministru al Educaţiei refuză, pentru încă un an, dreptul elevilor care învaţă în şcolile particulare de a primi ajutorul de stat prevăzut în Legea Educaţiei.

Copiii de la şcoala privată „Little London” pot spera la ajutorul de stat abia după 31 decembrie 2013, în ce mai bun caz

Sursa: FOTO: Little London

După modelul din Sănătate, şi deciziile şefilor de la Educaţie anunţă se pararea dramatică între sistemul de stat şi cel privat. O ordonanţă de urgenţă marca Ecaterina Andronescu taie şi în 2013 finanţarea obligatorie acordată de stat celor peste 60.000 de elevi care învaţă în sistemul privat preuniversitar, un drept prevăzut chiar în Legea Educaţiei Naţionale (LEN). Acelaşi document era cât pe ce să-i trimită pe învăţători la facultate, ca săşi păstreze posturile.

„Oricum, ăştia au bani”

„N-am primit nici anul trecut, iar după măsurile anti-liberale din Sănătate, ne aşteptam la aşa ceva”, mărturiseşte Dana Papadima, directoarea şcolii pa r t i c u l a re „Little London” din Capitală. Aceasta crede că decizia îi pune într-o lumină proastă pe copiii ai căror părinţi fac sacrificii ca să le ofere o educaţie mai bună.

„Unii spun «Foarte bine, ăştia au destui bani!», dar la noi nu vin bogătaşi, ci oameni care muncesc din greu pentru un ban în plus”, explică directoarea Papadima. În timp ce costul standard per elev, mediu, este de 2.500 de lei anual, taxele ajung şi la câteva mii de euro pe an, urmând ca părinţii să acopere diferenţa. „Este un ajutor mai mare sau mai mic, dar statul trebuie să sprijine toţi elevii din învăţământul obligatoriu, indiferent unde studiază”, e de părere directoarea.

„Finanţarea urmează elevul”, introdusă de fostul ministru Daniel Funeriu, în 2010, prevedea ca şcolile de stat să primească fondul de salarii, în funcţie de numărul de elevi. Sistemul urma să fie extins, în anul şcolar 2012-2013 şi la in

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 39 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 39 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 33 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 39 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°