Ivan Patzaichin vorbeşte despre greutatea cu care a depăşit toate obstacolele nefiresc de descurajante pentru o carieră de anvergura celei pe care a construit-o.
Plecăm spre interviul cu Ivan Patzaichin. Pe drum vorbim: „Ce sport a făcut el? Canoe, caiac?“. „Caiacul e sport sau canoea e sport?“ „Pagaia e vâslă sau e barcă?“ Convenim că e vâslă, că doar nu s-a rupt barca. Convenim că nu
ştim nimic, deşi s-a scris tot despre Ivan Patzaichin. Convenim că ne va lămuri el despre toate, doar e marele campion. Va fi un interviu despre succes şi e simplu să
faci interviuri despre succes. Dar ajungem şi Ivan
Patzaichin ne vorbeşte despre insucces. Un lung şir de momente în care toate par să se întoarcă împotriva
unui om. Nu e un interviu despre succes. Este, însă, o poveste despre cineva care a învins deznădejdea
şi a lăsat în urmă minunatul şi ucigătorul sentiment al renunţării. După toate astea, acel cineva a devenit
Ivan Patzaichin.
„Weekend Adevărul“: Fumaţi?!
Ivan Patzaichin: Toată lumea mă-ntreabă. Da, fumez, că toată tinereţea m-am abţinut.
Mai merge să v-apucaţi de fumat aşa, la 40 de ani?
La Revoluţie m-am apucat din nou. Am fost la Căciulata, în cantonament.
A fost ceva acolo?
Au fost evenimente. Nu s-a tras, dar a fost panică, tot timpul eram ameninţaţi că vine Sibiul. Noi am plecat pe 28 de-acolo. Ţineam legătura cu federaţia, de unde ni se spunea: „Staţi acolo, că e mai bine!“.
La ce vârstă aţi învăţat să vâsliţi?
Nu-mi aduc aminte. Cred că m-am născut vâslind. Mi-aduc aminte perfect însă prima ieşire în baltă, cu bunicul. M-am trezit în bordul bărcii, la clipocitul de valuri. Era soare deja. Aveam vreo 3 sau 4 anişori. De foarte multe ori, adormeam la bunicul, pentru că el era un mare povestitor, avea foarte multe cărţi.
Vicol
