Preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache (PNL), a declarat, pentru mediafax.ro, că i-a solicitat demisia lui Radu Stroe de la şefia Ministerului de Interne şi îşi menţine această solicitare, motivul fiind legat de "chestiuni politice". Sursa: Sorin Antonescu
"I-am cerut-o (demisia - n.r). Nu are legătură nici cu Consiliul Judeţean nici cu Ministerul de Interne, e o chestie strict politică, de aia am vrut să o discut numai cu Crin Antonescu şi cu el. (...) E o problemă internă, de aia nici nu am vrut să fac tam-tam, am vrut să rămânem numai Biroul (Politic Central al PNL, n.r.) în sală. (...) I-am cerut demisia în primul rând din calitatea de membru al Biroului, asta a fost poziţia mea, cred că am voie să vorbesc în Birou", a spus Petrache.
Liderul PNL Ilfov a menţionat că îşi menţine solicitarea privind demisia lui Stroe până la momentul lămuririi situaţiei în cadrul întâlnirii cu preşedintele PNL şi cu ministerul de Interne.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că va avea o discuţie în trei, cu preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache şi cu ministrul de Interne, Radu Stroe, el menţionând, pe de altă parte, că la şedinţa de luni a conducerii PNL nu s-a discutat despre demisia sau demiterea ministrului. "Domnul preşedinte Marian Petrache a solicitat o discuţie pe care să o avem în trei, între domnia sa, ca preşedinte de Consiliu judeţean, între domnul ministru de Interne şi eu, ca preşedinte al partidului", a spus liderul liberal. "Presupun că sunt nişte neînţelegeri", a spus el, întrebat dacă ştie care este motivul acestei solicitări.
Surse liberale susţineau, anterior, că Petrache i-ar fi cerut, în BPC, demisia lui Stroe din funcţia de ministru.
CITIȚI ȘI: Tăriceanu: "N-am vrut să creez o stare de conflict în interiorul PNL". PLUS: În Biroul Permanent s-a cerut demisia din guvern a lui Radu StroeEXCLUSIV EV