Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii bihoreni cer bani de la Guvern pentru Autostradă şi Aeroport

Publicat in Bihoreanul, luni 28 ianuarie 2013 ·

"Deşi iniţial am spus că nu vom depune amendamente (conform recomandărilor primite la grupurile parlamentare), am discutat cu ceilalţi colegi parlamentari ai PNL Bihor şi am decis să cerem totuşi Guvernului să ţină cont de cele două proiecte majore ale judeţului Bihor: Autostrada Transilvania şi Aeroportul Oradea", a informat, luni, senatorul PNL Bihor Cristian Bodea.

Potrivit acestuia, ca urmare a dorinţei parlamentarilor liberali aleşi pe 9 decembrie în Bihor în numele USL, cei doi senatori şi trei deputaţi PNL din Parlamentul României au cerut oficial, sâmbătă, amendarea proiectului Legii Bugetului de stat pe acest an întocmit de Guvernul Ponta, în sensul alocării unor sume importante pentru cele două obiective.

"Am cerut prinderea în Buget a sumei necesare finalizarii sectorului din Bihor (60 de km) a Autostrăzii Transilvania cu 1,26 miliarde lei, precum şi a sumei necesare pentru co-finanţarea proiectului de extindere a pistei Aeroportului Oradea, adică 34,430 milioane lei", se arată într-un comunicat semnat de senatorii PNL Cristian Bodea şi Valeriu Boeriu şi de decputaţii Florica Cherecheş, Ioan Cupşa şi Gheorghe Costin.

În varianta asumată de Guvern, proiectul Legii Bugetului a prevăzut pentru acest an doar 188 milioane lei pentru secţiunea 3C Borş - Suplacu de Barcău (64 km) a Autostrăzii Transilvania, sumă din care, însă, s-ar plăti doar datorii ale Companiei Naţionale pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale către compania americană Bechtel aferent unor lucrări deja executate anii trecuţi, ceea ce înseamnă că anul acesta nu ar fi fost finanţate, practic, noi lucrări.

De altfel, pentru continuarea lucrărilor la acest tronson al Autostrăzii a anunţat depunerea unui amendament şi de către cei trei parlamentari UDMR din Bihor. Senatorul Rozalia Biro, împreună cu deputaţii Cseke Attila şi Szabo Odon, s-ar fi mulţumit însă doar cu suma de

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, duminică, în București, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor / Evenimentul va începe la ora 10:00

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Ro

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 11 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°