Dovedind o dată-n plus că Şcoala Evenimentului zilei din anii 1992-1997 a dat presei postdecembriste licenţiaţi străluciţi, Adrian Halpert, fostul meu coleg de ziar, a vrut să vadă cum au reacţionat ziariştii Trustului Intact la decizia Patronului lor, Dan Voiculescu, de a demisiona din Senat pe motiv că, astfel, se pune la dispoziţia Justiţiei.
Urmarea demersului său gazetăresc a fost un excelent articol pe tot mai interesantul site Reporter Virtual, articol aşezat sub titlul: Ziariştii lui Voiculescu, trup şi suflet în apărarea mogulului.
Adrian Halpert e hîrşit în chestiunea de loc simplă a relaţiei dintre ziarist şi mogulul de presă. A condus Libertatea mai întîi, apoi ziarul Adevărul. Experienţa i-a pus la dispoziţie o realitate pe care cei din afara presei n-o ştiu:
Gazetarii, mai ales cînd e vorba de cei cu un anume prestigiu, nu se înghesuie "să se facă de rahat“ (am folosit expresia crudă, aşa cum circulă ea prin redacţii) de dragul Patronului.
Deţinătorii unei anume autorităţi într-un trust refuză să îndeplinească indicaţii care riscă să-i facă de rîs în breaslă sau să-i aducă la Tribunal (orice jurnalist deştept ştie că un proces durează suficient de mult pentru ca între timp el să fi plecat din Trust cu picioare-n fund, rămînînd cu beleaua pe cap de dragul Patronului care l-a pus să calomnieze!). Alţii, al căror statut nu le îngăduie rebeliuni, caută să se fofileze pentru a nu face pe plac Patronului. Sunt şi tipi deştepţi, care găsesc un mijloc de a satisface hachiţele Patronului fără a trece drept imbecili desăvîrşiţi.
Aceştia caută argumente cît de cît convingătoare pentru opinia publică.
Titlul, ca şi conţinutul articolului semnat de Adrian Halpert, exprimă reacţia ziaristului hîrşit la gestul uimitor al unor ziarişti cunoscuţi din Trustul Intact faţă de Patronul Dan Voiculescu.
Aceştia s-au grăbit să înalţe ode gest