Preşedintele Traian Băsescu a făcut miercuri după-amiază, pe Aeroportul Otopeni, primele declaraţii după participarea la summitul CELAC.
Vezi cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu:
- la Santiango şi Lima am vorbit despre cele întamplate
- primul mesaj al summitului CELAC-UE este realizarea unui parteneriat strategic între UE şi statele CELAC
- în America Latină am avut 2 obiective: participarea la summitul CELAC, care însumează 37 de state şi al doilea obiectiv, vizita în Peru
- summitul CELAC e unul din cele mai importante summituri la care am participat în ultimii ani. La summit au participat 63 de şefi de stat şi de guvern
- realizarea unui parteneriat strategic între UE şi CELAC
- statele UE, principalul investitor în America Latină. Cele 385 de mld au fost investite în numai 3 ţări în principal, Brazilia, Argentina şi Mexic, celelalte state au beneficiat mai puţin de efectele investiţiilor din UE
- în 2012, cifra comerţului bileteral CELAC a fost de 202 mld euro, reprezentând 6,3% din comerţul extern al UE
- la acest summit s-au adoptat 2 documente, declaraţia politică de parteneriat strategic cu 4 obiective importante
- cele 4 obiective se materializează într-un plan de acţiune cu mai multe componente: cooperarea ştiinţifică în inovare şi tehnologie, adică trasferul de rezultate ale cercetării către statele CELAC, dezvoltarea sustenabilă: dezvoltarea economică, socială. Mediul este al treilea pilon al dezvoltării sustenabile
- un alt obiectiv este promovarea incluziunii sociale. Nu vorbim numai de cei săraci, ci şi de imigranţi, care în statele europene unde îşi găsesc locuri de muncă trebuie să fie obiectul unor programe de incluziune, nu de respingere
- educaţia şi ocuparea forţei de muncă, un alt obiectiv al