Trecut de comisiile pe domenii, proiectul de Buget 2013 al Guvernului Ponta va mai fi pritocit de comisiile reunite de Buget-finanţe, pentru ca săptămâna viitoare să fie votat în plenul Parlamentului. Va trece, desigur, o majoritate de 70% poate aproba orice. Dar va fi, să nu ne mai tot ascundem după deget, un buget care, prin dimensiunea fondurilor pe domenii şi prin manevre fiscale, va fi tot unul de maximă austeritate. Dacă nu cumva, ţinând seama că în decembrie 2012 s-a înregistrat un alarmant minus de 6% la venituri (0,5% din PIB) ne vom pomeni cu cine ştie ce surpriză şi mai neagră. Oricum, Guvernul e pândit de riscul ca, la rectificările de peste an, să păţească precum Arvinte, care, tot tăind din poale spre a-şi petici restul anteriului, a rămas fără el.
Sunt, însă, câteva chestiuni de discutat şi care ţin de responsabilitatea directă şi imediată a Cabinetului. Bugetul vine târziu, la două luni după alegeri. Deşi în campanie premierul Ponta 1 anunţase că premierul Ponta 2 are deja pregătit proiectul. Întârzierea nu e pur şi simplu formală, ea provocând dificultăţi îndeosebi firmelor private, nevoite să-şi deruleze afacerile în codiţii de aproximaţie. Ar însemna să o facem pe proştii, dacă am crede că tărăgănarea a avut altă determinare decât aşteptarea OK-ului din partea FMI, ceea ce îl contrazice pe Ponta, care susţine că, fiind el premier, el decide şi-şi asumă responsabilitatea deciziilor. Mai mult, FMI a impus un deficit de doar 2,1%, de Vrijer susţinând totodată ipocrit că e nemulţumit de absorbţia scăzută a fondurilor UE. Or, absorbţia presupune şi cofinanţare românească, iar asta nu e posibilă decât printr-o majorare temporară a deficitului. Sau prin noi taxe şi jupuirea populaţiei...
O controversă care nu trebuie trecută cu vederea este cea iscată de solicitarea, cam imperativă şi lezând democraţia parlamentară, a premierului, ca
