Politica fără clientelă e ca nunta între homosexuali. Se poate, dar parcă n-are niciun rost.
Clientela politică face ca democraţia să aibă faţă umană, să aducă satisfacţie şi bucurii. Şi bani, dar nu despre asta e vorba. Banii, ştim cu toţii din filme şi din cărţi, sunt un mijloc, nu un scop în sine. Iar scopul clientelei politice şi al comorilor pe care şi le însuşeşte este acela de a face dreptate. Prin definiţie statul şi-a bătut joc, unii zic că încă îşi mai bate joc, de noi cetăţenii. Cineva, undeva trebuia să se ridice la luptă.
Pentru că şi mie mi se pare normal să furi statul. Ce zic “să furi"?! Să prăduieşti, să jefuieşti, să muşti, să înhaţi o halcă, să fugi, apoi să tentorci pentru şi mai mult.
Furtul de la stat a fost normal în “democraţia" socialistă, e obligatoriu în democraţia capitalistă. Noi toţi ar trebui să furăm statul. N-o facem pentru că suntem laşi, nepregătiţi, neica nimeni, nişte plătitori de taxe fără coloană vertebrală, fără cojones. Am avut noi rezistenţă în comunism? Dizidenţi? Nu! Nu-i de mirare că navem nici acum. Noroc cu clienţii politici. Ei îşi asumă această datorie patriotică. Acest act justiţiar. Pentru că averea statului trebuie haiducită, tâlhărită, posedată fără milă, fără probleme de conştiinţă şi fără prezervativ. Şi pentru că aceşti bărbaţi viteji, aceste cete neînfricate cu sete de răzbunare neostoită, trebuiau să poarte un nume li s-a spus: CLIENTELA POLITICĂ.
Pare periorativ, sună a jargon de bordel, adică politica-i o curvă şi clienţii ei... mănţelegeţi. Nu e nici pe departe aşa. Astea- s invenţii ale cârcotaşilor. Cică politicienii şi clienţii lor care devastează firmele statului şi banii publici ar fi nişte pungaşi, nişte interlopi. Fură doar pentru ei şi-ai lor. Nişte lacomi care ar duce, vezi Doamne!, ţara şi economia de râpă. Aiurea! Cum adică “fură pentru ei?". E normal să nu împartă. Ei duc pov