Pentru PREVENIREA FURTURILOR DIN BUZUNARE, poliţia vă recomandă:
- În zonele aglomerate din pieţe, bazaruri, gări, autogări, magazine etc. manifestaţi atenţie sporită asupra banilor sau altor obiecte personale.
- În mijloacele de transport în comun sau când stați la rând pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuiţi.
- Poziţionaţi geanta sau poşeta în faţa dumneavoastră şi protejaţi-o cu mâna.
- Nu vă lăsaţi atraşi în locuri izolate pentru a cumpăra lucruri de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea.
- Nu păstraţi banii în buzunarele de la spatele pantalonilor .
- Dacă sesizaţi un hoţ că atentează la buzunarul dvs. sau al altei persoane, alertaţi persoanele din preajmă şi SOLICITAŢI INTERVENŢIA POLIŢIEI.
E-mail : prevenirecta@yahoo.com
SIGURANŢA DUMNEAVOASTRĂ CONTEAZĂ!
Pentru PREVENIREA FURTURILOR DE / DIN AUTOVEHICULE, poliţia vă recomandă:
- Nu parcaţi în zone neiluminate, la adăpostul întunericului.
- Nu lăsaţi autovehiculul descuiat sau cu cheile în contact chiar dacă îl părăsiţi pentru câteva momente.
- Nu lăsaţi în autovehicul bunuri de valoare: bani, telefoane mobile, laptop-uri, îmbrăcăminte, borsete, genţi sau alte lucruri de valoare.
- În cazul în care sunteţi victima unei infracţiuni sau sunteţi martor ocular în asemenea împrejurări, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112.
Pentru PREVENIREA ACCIDENTELOR RUTIERE, poliţia vă recomandă:
- Adaptați viteza la condițiile meteo, de drum și de trafic;
- Purtați centura de siguranță și adoptați o conduită preventivă în trafic, anticipând pericolele;
- Păstraţi o distanţă corespunzatoare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.
- Evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului în condiții meteo nefavorabile;