Libertatea de exprimare nu constă ȋn libertatea de a spune orice despre oricine, oricând, oricum şi oricât. Libertatea ȋn general şi, ȋn cazul nostru, libertatea de exprimare, se opreşte acolo unde ȋncepe să limiteze libertatea celuilalt – libertatea unui alt individ, libertatea unui alt grup social, sau, ȋn cazuri extreme, chiar libertatea ȋntregii societăţi. În asta constă deci libertatea ȋn general, şi ȋn cazul de faţă libertatea de exprimare: nu este vorba de o libertate nelimitată, ci este vorba despre o libertate de mişcare ȋn interiorul anumitor limite. Dincolo de limitele respective, libertatea ȋncepe să se autodistrugă.*

Pentru a ȋnţelege unde ar trebui să se oprească libertatea de exprimare pentru ca aceasta să nu se autodistrugă, vă propun să analizăm câteva cazuri ipotetice:

I. Să presupunem că un canal de televiziune, să ȋi spunem X, falsifică nişte documente prin care demonstrează, ȋn mod eronat, că o altă persoană publică Y nu şi-a luat examenul de bacalaureat. Adevărul este deci că Y şi-a luat bacalaureatul, dar câtorva sute de mii de telespectatori li se prezintă un alt adevăr, o altă realitate. Mulţi dintre aceşti telespectatori o acceptă ca atare, o admit ca pe o realitate, ca pe realitatea lor, adevărul lor, universul lor. Adevărul lor nu corespunde cu adevărul real: ȋn mintea lor Y nu şi-a luat bacalaureatul, deşi ȋn realitate lucrurile stau exact invers. Se poate vorbi aici despre libertate de exprimare?

În cazul postului de televiziune X, da. În cazul persoanei Y, nu; persoanei Y i-a fost luată libertatea de a avea o imagine corectă ȋn presă şi ȋn spaţiul public.Telespectatorilor? Şi lor le-a fost răpită libertatea de a fi corect informaţi. Iar asta este foarte grav: pe baza acurateţii informaţiilor, telespectatorii iau diverse decizii. Decizii care nu-i influenţează ȋntotdeauna doar pe ei, ci pot influenţa uneori ȋntreaga s