Senatorul PSD Trifon Belacurencu a depus o iniţiativă legislativă care elimină condiţia de cvorum la referendumul naţional. El propune ca în cazul revizuirii Constituţiei condiţia de validare să fie participarea a cel puţin 30% plus unul din alegătorii înscrişi în listele electorale permanente.
Astfel, senatorul PSD propune eliminarea din Legea referendumului a prevederii conform căreia "referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente".
"Referendumul pentru revizuirea Constituţiei este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente", se arată într-un alineat nou propus pentru a fi introdus în Legea referendumului.
Totodată, senatorul social-democrat propune ca în cazul referendumului local condiţia pentru validare să fie participarea a cel puţin jumătate plus unul dintre alegătorii din listele electorale permanente.
"România a avut deja două referendumuri unde voinţa suverană a poporului român a fost denaturată de existenţa cvorumului, asimilând persoanele care se abţin cu partizanii votului negativ şi promovând forme de boicot", explică Belacurencu.
Senatorul PSD a înregistrat propunerea legislativă pe 30 ianuarie, fiind singurul semnatar al proiectului de act normativ.
Preşedintele Traian Băsescu declara, în 23 ianuarie, că poate fi o soluţie reducerea pragului de cvorum pentru validarea referendumului la 30%, cu condiţia să fie create condiţii să voteze şi pentru cei 3 milioane de români din străinătate, prin introducerea votului prin corespondenţă.