Cu toate că principalele artere de circulaţie din municipiul Tulcea au suficiente treceri de pietoni, mulţi tulceni ignoră sistematic tradiţionalele zebre şi trec strada pe unde li se pare mai convenabil. Nu iau în calcul nici prevederile legale, dar nici faptul că îşi pun în pericol viaţa ori de câte ori aleg să ocolească trecerile de pietoni semnalizate corespunzător.
Am stat câteva minute în trei zone din municipiul Tulcea: pe strada Isaccei, pe strada Unirii şi pe strada Păcii. Aici municipalitatea şi Poliţia Rutieră au prevăzut destule treceri de pietoni, astfel încât tulcenii care circulă pe jos să nu fie nevoiţi să meargă prea mult pentru a ajunge de pe o parte pe alta a străzii. Asta nu îi va determina, însă, pe toţi pietonii să opteze pentru varianta corectă, legală. Pentru că sunt grăbiţi, sau poate doar comozi, aceştia aleg „scurtătura“. În galeria foto vedeţi cum zeci de tulceni au traversat strada neregulamentar în numai câteva minute.
Ce spun pietonii, ce spun şoferii
Întrebaţi de ce aleg să traverseze neregulamentar, de cele mai multe ori pietonii ridică neajutoraţi din umeri: se grăbesc, nu au timp şi nici răbdare să ocolească. Speră că nu vor fi acei pietoni amendaţi şi spun că se asigură de fiecare dată când se angajează în traversarea neregulamentară a străzii.
Cei mai mulţi spun că au auzit de numeroasele accidente rutiere în urma cărora pietonii au fost răniţi sau chiar au murit, dar se gândesc că nu li se va întâmpla lor.
Conducătorii auto nu îi pot înţelege pe cei care traversează neregulamentar. Cu toate că şi ei traversează, uneori, pe unde nu este permis, aceştia spun că trec prin clipe de groază atunci când se trezesc cu un pieton le sare în faţă.
„Te trezeşti cu el în faţa maşinii, nici nu te aşteptai să fie acolo. Îl loveşti, nu este vina ta din punct de vedere legal,