Că sistemul sanitar din România este în colaps o ştie fiecare. Faptul că pacienţii sunt nevoiţi să-şi cumpere medicamente nu mai este o noutate. Mai mult o confirmă şi directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa Dănuţ Căpăţînă, care a precizat, săptămâna trecută, că unitatea sanitară nu are suficienţi bani. „Ne este ruşine de bolnavi, ne cerem iertare, dar nu avem bani", a precizat Căpăţînă. Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Constanţa nici acum nu a achitat datoria de 2,3 milioane de lei către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. „Am primit două sute de mii de lei, însă Casa de Asigurări mai trebuie să ne vireze încă 2,3 milioane. Noi consumăm cât un cartier întreg, iar pe perioada lunilor de iarnă facturile sunt imense. Această datorie este una care trebuia plătită deja pentru că face referire la plăţile pentru luna decembrie", a mai spus Dan Căpăţînă. În aceste condiţii, bolnavii operaţi pe cord sunt nevoiţi să suporte din propriul buzunar intervenţia chirurgicală. Cu toate acestea, de-a lungul anului 2012, unitatea sanitară a organizat mai multe licitaţii pentru achiziţionare materialelor necesare activităţii Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, condusă de medicul Marius Militaru.
Şi totuşi...
În acest an, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa va organiza şi desfăşura o procedură de achiziţii publice pentru atribuirea contractului „Achiziţie fire sutură pentru Clinica Chirurgie Cardiovasculară" (5 loturi)". Societăţile interesate pot depune ofertele de participare până pe data de 20 marie, ora 9.00, acestea urmând să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 10.00. Valoarea estimată a contractului este de 3.228.256,48 lei. Persoanele cu funcţie de decizie privind organizarea, derularea şi finalizarea procedurii prezente sunt: manager - dr. Dan Căpăţînă, director financiar-contabil - ec. Violeta Androne, director medical: dr. Cătălin