După ce a făcut turul filialelor, liderul PDL Vasile Blaga s-a răzâgândit și nu mai vrea Congres în luna mai, ci mai repede. El a anunțat că le va propune colegilor săi ca data Convenției Naționale să fie devansată spre sfârșitul lunii martie.
"Sunt deja un sfert de judeţe parcurse, măsuri organizatorice s-au luat în aproape jumătate din organizaţii. Toate lucrurile acestea vor fi spuse răspicat şi pe faţă în Consiliul Naţional, dar o să le propun şi colegilor astăzi (luni -n.r.) ca în Colegiul Director care pregăteşte Consiliul Naţional din 23 februarie să încercăm să comprimăm timpul, adică să aducem Convenţia Naţională cât mai aproape pentru ca să ne ocupăm cu toţii de construcţia partidului. Din păcate, unii colegi au alte priorităţi. Ca să nu îi aducem pe oameni de două ori, Colegiul Director va avea loc cu o zi, două, înainte de CNC", a declarat Vasile Blaga.
Întrebat care va fi propunerea pentru noua dată a Congresului, Vasile Blaga a spus că acesta ar trebui să se desfășoare la sfârșitul lunii martie, început de aprilie.
Unul dintre puținii democrat-liberali care a demisionat din funcție după alegerile parlamentare din 2012, Cristian Preda, declara la începutul lunii ianuarie că PDL ar trebui să organizeze un Congres cât mai repede. Cristian Preda: PDL trebuie să organizeze un Congres cât mai repede
"Nu trebuie să stăm un an și să plângem după acest eșec. Congresul trebuie făcut acum, rapid. Dacă după alegerile locale s-a putut alege o nouă conducere a partidului după trei săptămâni, acum de ce nu se poate?!", spunea Preda. Theodor Paleologu vrea Congres "pe bune" în PDL. "Președintele să fie ales de toți membrii cu cotizația la zi"
Printre vocile care au cerut grăbirea clarificărilor interne, după eşecul de la parlamentare, s-a numărat și Theodor Paleologu, deputat şi secretar executiv al PDL.
Liderii centrali și lo