Un autocar românesc a fost implicat, azi, în jurul orei locale 15:25 (16:25, ora României), într-un accident pe autostrada A3 din Germania, în apropierea localităţii Beratzhausen, în urma accidentului o persoană pierzându-şi viaţa şi alte 15 fiind grav rănite. Sursa: Reuters
Ministerul român al Afacerilor Externe a precizat că şoferul român care conducea autocarul implicat în accident a murit, iar alte 12 persoane au suferit traumatisme minore.
"În data de 4 februarie 2013, ora 4,00, în apropiere de Regensburg, un TIR cu numere de înmatriculare turceşti a derapat, iar autocarul românesc, care se afla în spatele acestuia, nu a mai putut evita coliziunea. În autocar se aflau 22 de persoane. Cetăţeanul român care conducea autocarul a decedat, iar alte 12 persoane au suferit traumatisme minore. La bordul autocarului nu existau pasageri minori", a precizat MAE.
Potrivit sursei citate, Consulatul General al României la Munchen este în legătura permanentă cu autorităţile germane şi cu firma de transport românească.
MAE a transmis către MAI datele cetăţeanului român decedat, pentru a fi informată familia. Un consul s-a deplasat la locul accidentului, iar Consulatul General al României la Munchen este pregătit să asigure asistenţă consulară potrivit competenţelor conferite de legislaţia în materie.
Potrivit informaţiilor preliminare, un camion de 40 de tone înregistrat în Turcia care se deplasa pe autostrada A3 în direcţia Nürnberg a derapat şi a intrat în coliziune cu un autocar cu numere de înmatriculare româneşti în care se aflau aproximativ 30 de persoane. Şoferul care conducea autocarul a fost grav rănit, iar şoferul de schimb a decedat. Cincisprezece dintre pasageri au fost răniţi, din care patru grav.
Autostrada A3 a fost complet blocată, câteva ore, în direcţia Nurnberg. Cei 15 răniţi au fost transportaţi la spitale din ap