Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL propune pentru referendum o Constituție restrânsă

Publicat in Academia Catavencu, marți 5 februarie 2013 ·

USL susține varianta organizării referendumului pentru revizuirea Constituției în luna septembrie, cu puţin timp înainte de astenia de toamnă, iar președintele PNL, Crin Antonescu, să devină președintele comisiei parlamentare care va întocmi proiectul noii legi fundamentale, cu numele de „Constituția for dummies și zombie”.

Art. 1. România este de stat. Cel mai bine pe o parte, dar ocazional și pe burtă, pe spate sau pe scaun.

Art. 2. Forma de guvernământ a statului roman este USL.

Art. 3. Statul se organizează potrivit principiului speranței și echilibrului puterilor.

Art. 4. În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este așa și așa.

Art. 5. Teritoriul României este inalienabil. Guvernul, în schimb, este alienat.

Art. 6. Frontierele țării sunt consfințite și sfințite prin sobor de preoți. Deci suntem protejați. Se renunță la armată și se donează totul BOR-ului.

Art. 7. Cetățenia română se dobândește, se păstrează și se câștigă la pufuleți cu surprize. Dacă ai „dublă” poți face schimb.

Art. 8. Drapelul României este tricolorul și culorile sunt următoarele: albastru „ochii lui Crin”, galben PNL și roșu PSD.

Art. 9. Ziua națională este când e frig și se dă fasole cu ciolan.

Art. 10. Imnul național se schimbă și devine „Ne mințim k la meteo”, de Andra și un băiat.

Românii vor merge la urne în toamna acestui an și vor vota dacă sunt de acord cu schimbările propuse de Crin Antonescu.

USL susține varianta organizării referendumului pentru revizuirea Constituției în luna septembrie, cu puţin timp înainte de astenia de toamnă, iar președintele PNL, Crin Antonescu, să devină președintele comisiei parlamentare care va întocmi proiectul noii legi fundamentale, cu numele de „Constituția for dummies și zombie”.

Art. 1. România este de stat. Cel mai bine pe o parte, dar ocazional și p

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 27 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 27 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Preşedintele USR Dominic Fritz: Romania is back. Gata cu secretomania şi cu limbajul de plastic

Ziarul Financiar acum 27 minute
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a publicat sâmbătă un mesaj pe Facebook, în care oferă „concluzii din culise după vizita wow a preşedintelui Nicuşor Dan în Germania”. „Romania is back”, a scris el. „Romania is back (România s-a întors, n.r.). Germa

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°