Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, a anunţat public că se împotriveşte exploatărilor de gaze de şist în judeţ.
Aşa cum BIHOREANUL a relatat în urmă cu două săptămâni, Guvernul a aprobat la finele anului trecut, pe tăcute, două acorduri petroliere de explorare-dezvoltare-exploatare a gazelor de şist în satele bihorene Tria (comuna Derna) şi Tulca către companiile East West Petroleum Corp, respectiv Clara Petroleum. Astfel, cele două firme pot începe să extragă aşa-numitele gaze de şist, adică resurse de gaze naturale aflate la adâncimi mai mari decât gazele obişnuite şi pentru a căror "eliberare" se utilizează, la nivel mondial, tehnica foarte controversată a fracturării hidraulice.
Distrugeri şi boli
Cornel Popa a fost însoţit în conferinţa de presă de primarii din Derna, Victor Filip, şi Tulca, Ioan Bulzan, dar şi de cei din Popeşti, Dorin Curtean, şi din Sânmartin, Lucian Popuş, întrucât pentru aceste ultime două comune există acorduri încheiate între companii petroliere şi Agenţia Naţională de Resurse Minerale, acorduri ce mai au nevoie de Hotărâre de Guvern care să le valideze.
Primul lucru subliniat de Popa a fost secretomania cu care s-a tratat acest subiect la nivel naţional. Licitaţia pentru încheierea acordurilor petroliere, precum şi ofertele companiilor au fost făcute "pe şeştache", după cum a precizat preşedintele CJ. Cornel Popa a spus că nici Guvernul n-a anunţat CJ-ul ori primarii comunelor.
Ca să contureze tabloul acestor exploatări, preşedintele CJ a prezentat un studiu al Parlamentului European care arată riscurile exploatărilor gazelor de şist: scoaterea din circuit a unor terenuri, utilizarea a milioane de litri de apă, contaminarea surselor de apă potabilă ori riscurile seismice. "Aş vrea să subliniez că metoda de explorare a gazelor de şist nu este mai puţin