Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Editorial Parlamentarul superimun

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 6 februarie 2013 ·

Superimunitatea senatorilor si deputatilor a fost respinsã de presedintele Traian Bãsescu si s-a întors de la Cotroceni înapoi în Parlamentul României, de acolo de unde a venit. Acum parlamentarii lucreazã din nou la statutul lor. Astfel, presedintele Traian Bãsescu este obligat sã promulge noua formã a statutului, indiferent de continutul cu care iese din comisie, dacã nu va fi contestatã la Curtea Constitutionalã. Va fi sau nu superimunitate? Dupã declaratiile de ieri ale unor parlamentari, superimunitatea se mai împiedicã doar de o virgulã, douã. „Trebuie sã punem doar niste virgule”, a precizat presedintele Comisiei pentru statut, pesedistul Gabriel Vlase. În schimb,colegul sãu Toni Greblã este de pãrere cã trebuie „sã fie tãiate niste drepturi bãnesti si anulate celelalte modificãri”. Ce sã mai înteleagã electoratul din toatã aceastã poveste cu superimunitatea, electorat care nu vede cu ochi buni o astfel de idee? Momentan, parlamentarii nu fac decât sã inducã în eroare alegãtorii si sã se contrazicã pe tema privind statutul lor. Nu este greu de ghicit care va fifinalul acestei povesti dinadins încâlcite. Cei mai multi dintre demnitarii veniti în Parlament ca la hotel îsi vor câstiga superimunitatea, cãci acesta este si scopul lor. Superimunitatea mult doritã de demnitari va crea posibilitatea ca un deputat sau un senator declarat incompatibil de ANI sã rãmânã cu mandatul, fie pentru cã nu contestã decizia ANI, fie pentru cã la judecata colegilor nu va pica niciodatã testul de integritate. Un mod super-inteligent prin care demnitarii îsi pot gãsi cu totii adãpost în Parlament, însã un mod grotesc de a-si însela electoratul care i-a votat pentru a legifera proiecte pentru bunul mers al societãtii. De altfel, relansarea economiei a fost un subiect pe larg dezbãtut doar în campania electoralã. Ca atare, nu este de mirare cã protestele celor multi s-au reluat. Mu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 35 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum 21 minute
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Rusia le recomandă cetățenilor săi să evite călătoriile în Occident. „Sunt pline de riscuri”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a anunțat miercuri, 11 decembrie, că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie "vânaţi" de autorităţile americane, relatează Re

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 44 minute
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

O șoferiță beată și drogată a fost reţinută după ce a lovit cu maşina un autoturism condus de o poliţistă

Ziare.com acum o ora
O femeie de 30 de ani din Arad a fost reţinută după ce provocat un accident rutier, lovind cu maşina un autoturism condus de o poliţistă aflată în timpul liber. Poliţiştii au constatat că femeia de 30 de ani consumase alcool, având 1,40 mg/l alcool

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Şaisprezece persoane, reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în Bucureşti şi Ilfov

News.ro acum o ora
Şaisprezece persoane au fost reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, dosar în care au avut loc 47 de percheziţii, în Bucureşti şi

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°