Miercuri, în 30 de oraşe din România, dar şi în Copenhaga, s-a sărbătorit Ziua Roşiei Montane, localitate atestată din 6 februarie 131 şi, totodată, cea mai veche localitate minieră din ţară. La iniţiativa ONG-ului de mediu Ecotop, şi Oradea s-a aliniat în lista oraşelor care au marcat sărbătoarea ce se doreşte, de altfel, un nou semn de opoziţie faţă de exploatarea cu cianuri a aurului din Roşia Montană pe care compania Roşia Montană Gold Corporation, ce are în spate firma canadiană Gabriel Resources, doreşte să o înceapă de ani de zile.
Evenimentul s-a desfăşurat în cafeneaua Moszkva şi a reunit aproximativ 50 de orădeni, în mare parte tineri, însă au fost prezente şi câteva persoane trecute de prima tinereţe.
Programul serii a constat în vizionarea unor filme documentare. Primul film care a rulat a fost "Noul Eldorado", o producţie din 2007 în regia lui Tibor Kocsis, despre blestemul aurului de la Roşia Montană. Pelicula arată un sat dezolant, cu case părăsite de proprietarii care au ales să accepte banii canadienilor pentru a se muta, dar şi cu bătrâni care refuză să-şi lase viaţa şi amintirile din Roşia Montană şi sunt hotărâţi să rămână acolo până la sfârşit, oricare ar fi acesta. Apoi, orădenii au urmărit scurt-metrajul "Mărturii din Roşia Montană" (2011, regia Nicolae Mărgineanu) şi lung-metrajul "Roşia Montană, un loc la marginea prăpastiei" (2012, Fabian Daub).
Între filme, cei prezenţi au discutat despre situaţia satului "vânat" de canadieni, unii prezentându-şi chiar propriile vizite făcute la Roşia Montană şi confirmând astfel imaginile din pelicule. Concluzia a fost aceeaşi pentru toţi cei prezenţi: bogăţia din munţii Roşiei este imensă, dat fiind că, în ciuda vehementei opoziţii a societăţii civile, compania nu abandonează proiectul. Mai rămâne de văzut cine va învinge în final...
Miercuri, în 30 de oraşe din România, dar şi î