Am asistat la vernisajul expoziţiei „Securitatea - instrument al Dictaturii”, manifestare organizată de CNSAS, în parteneriat cu Camera Deputaţilor.
Totul a fost fost făcut pe fugă. Câţiva elevi de liceu păreau aduşi cu clasa. Tăceau respectuoşi, dar dezinteresaţi, în timp ce diverşi granguri vorbeau scurt. Am aflat că suntem în criză şi din acest motiv totul s-a făcut pe fugă. A durat puţin. Toată lumea a plecat repede. Eu m-am dus în Parlament căci expoziţia se află într-o galerie situată la parterul Casei Republicii. Se vota, pe fugă, bugetul. Şedinţa respectivă cu plenul parlamentarilor se desfăşura într-o sală cu aspect de improvizaţie.
Câteva sute de oameni, majoritatea bărbaţi şi cu cravată, agitau din mâini. Vorbeau toţi odată şi o voce de la un microfon mai mult hârâia. La prima vedere încăperea respectivă semăna cu o sală de aşteptare de la autogară, atunci când călătorii se agită pentru că se schimbă peronul de plecare. Sau cu fostele cinematografe , în care se juca bingo, pe la mijlocul anilor ’90. Altfel era o atmosferă bună. Toţi râdeau şi glumeau. M-am plimbat şi eu prin „sala de aşteptare” pentru că am mulţi prieteni şi am vrut să-i salut. Nu m-a oprit nimeni, cum se întâmpla, pe vremuri când doreai să intri în plen. Nu am votat dar nici nu era nevoie. Puteam.
În toată debandada aceea m-am gândit că Parlamentul României beneficiază de una dintre cele mai mari clădiri din lume. Am rememorat nişte date: „Casa Republicii măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălţime, şi 92 m sub pământ. Are 12 nivele la suprafaţă şi alte 8 subterane. Conform World Records Academy, Palatul Parlamentului este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafaţă din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume şi cea mai grea clădire din lume, intrând de trei ori în Cartea recordurilor.
Clădirea are o suprafaţă desfăşurată pe 330.000 m², însc
