Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine sunt favoriţii la zestrea CFR Marfă

Publicat in Romania Libera, joi 7 februarie 2013 ·

În 20 de ani, cei care au condus Ministerul Transporturilor nu au făcut nimic pentru a opri căpuşarea CFR Marfă, astfel încât această companie a ajuns înglodată în datorii. Va obţine acum actualul guvern preţul corect pentru privatizarea celui de-al doilea operator de profil din sud-estul Europei? Guvernul a aprobat, ieri, într-o primă lectură, strategia de privatizare a societăţii CFR Marfă, decizia finală urmând să fie luată la finalizarea procedurii de consultare publică şi după obţinerea avizului din partea Consiliului Economic şi Social (CES), a anunţat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu. Ultimii doi paşi sunt doar simbolici, nemaifiind aşteptate schimbări importante în privinţa acestei strategii. Potrivit ministrului Transporturilor, încă nu se ştie ce procentaj din compania de stat, ce deţine jumătate din transportul feroviar de marfă, din România va fi cedat, însă, cu siguranţă, va fi vorba de peste 50% din acţiu-nile societăţii. „Dorinţa şi propunerea noastră este să fie cât mai puţin peste 50%, pentru ca într-o viitoare etapă statul să poată deţine un număr important de acţiuni cu o valoare cât mai ridicată“, a spus Fenechiu. Reamintim că Fenechiu şi-a schimbat recent în cursul unei singure săptămâni opinia privind oportunitatea privatizării acestei companii. După ce s-a declarat iniţial susţinător al ideii de menţinere a companiei în portofoliul statului, în termen de doar o săptămână, după o întâlnire avută cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, ministrul a spus că are ca prioritate „numărul unu“ privatizarea companiei. Cum va fi privatizată CFR Marfă? Strategia aprobată de Guvern spune prea puţine lucruri concrete despre privatizare. Se ştie doar că va fi vorba de o licitaţie cu o ofertă în plic, precedată de negocieri pe bază de oferte preliminare şi neangajante. Doritorii vor trebui să dovedească „experienţă relevantă în domeniul transpor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 36 minute
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

PNL Dolj mizează pe continuitate: Nicolae Ciucă deschide lista pentru SENAT

Gandul acum 59 minute
Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, va candida pentru un nou mandat de senator, deschizând lista PNL Dolj, conform unui comunicat al organizaţiei transmis duminică. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe a Comitetului

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

VIDEO Prima ninsoare din acest sezon la Bâlea Lac. Drumarii deja intervin pe Transfăgărășan

HotNews acum o ora
Duminică, la Bâlea Lac, a început să ningă, primii fulgi de nea din această toamnă fiind înregistrați în jurul orei prânzului, scrie Ora de Sibiu. Meteorologii au anunțat că, începând de duminică seară, de la ora 20:00, și până luni la ora 10:00, es

Cod roşu de inundaţii, pe râuri din judeţele Galaţi şi Vaslui

News.ro acum 6 ore
Hidrologii au emis o avertizare Cod roşu de inundaţii, începând de la miezul nopţii de duminică spre luni, pentru râuri din judeţele Vaslui şi Galaţi. De duminică la prânz, este în vigoare un Cod portocaliu pe râuri din bazinele hidrografice Mureş,

Furt de la arena Roland Garros: hoţii au plecat cu bani şi cu bijuterii în valoare de zeci de mii de euro

News.ro acum 3 ore
În noaptea de joi spre vineri, 11 000 de euro şi bijuterii în valoare estimată la 20 000 de euro s-au furat de la arena Roland-Garros din Paris. O anchetă este în curs de desfăşurare, relatează bfmtv.com. Una sau mai multe persoane necunoscute au re

Mesaj Ro-Alert în Bucureşti şi Ilfov, înainte de intrare în vigoare a Codului portocaliu de ploi abundente

News.ro acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a emis, duminică după-amiază, un mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populaţiei înainte de intrarea în vigoare a avertizării Cod portocaliu de ploi abundente.

UPDATE - Cod roşu de ploi torenţiale, în Galaţi/ Cod roşu de inundaţii, în Vaslui şi Galaţi/ Persoanele din zone de risc din 23 de localităţi din Galaţi, evacuate/ Decizie de evacuare şi în Vrancea / 98 de unităţi şcolare din Galaţi, activitate suspendată

News.ro acum o ora
Meteorologii au actualizat avertizările de ploi şi intensificări ale vântului, duminică fiind în vigoare un Cod galben în cea mai mare parte a ţării. În nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Transilvaniei, este Cod por

George Simion spune că Gigi Becali ar putea figura printre candidaţii AUR și propune un protocol de colaborare cu USR

Adevarul acum 2 ore
 George Simion spune că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă. Liderul AUR precizează și că Becali ar putea figura print

În contextul fenomenelor meteo extreme Ministrul Educației, Ligia Deca - „Activitatea didactică cu prezență fizică va fi suspendată acolo unde situația o impune”

Ziua Constanta acum 3 ore
Activitatea didactică cu prezență fizică va fi suspendată acolo unde situația o impune, a anunțai ministrul Educației, Ligia Deca, într-o postare pe Facebook. Date fiind condițiile meteorologice nefavorabile anunțate, pentru siguranța copiilor ș

Vremea

București
acum

15°
dum.

15°/21°
lun.

12°/15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/18°
lun.

9°/13°
mar.

8°/11°
mie.

9°/18°
Constanta
acum

20°
dum.

17°/22°
lun.

11°/14°
mar.

12°/16°
mie.

12°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/15°
mie.

6°/16°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°
mie.

9°/20°