Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANALIZĂ Profesorii  susţin  admiterea  la liceu  doar cu examen

Publicat in Adevarul, joi 7 februarie 2013 ·

Cei mai mulţi profesori susţin introducerea examenelor de admitere la liceu. Specialiştii însă arată că repartizarea computerizată ar trebui menţinută, dar să se ia în calcul doar nota de la Evaluarea Naţională.

Profesorii consideră că 82% din liceeni ajung nepregătiţi la facultate şi, în consecinţă, susţin introducerea examenelor de admitere atât în liceu, cât şi în sistemul universitar, potrivit unui studiu realizat de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).

81% din cei aproape 800 de profesori chestionaţi de SNSPA, majoritatea de la ciclul gimnazial şi cel liceal, susţin că cea mai bună metodă de intrare la liceu este examenul de admitere.

Totuşi, nu toţi contestă metoda aflată în vigoare momentan, amintindu-şi de cum stăteau lucrurile în anii ’90, când se dădea examen de admitere la licee, organizat la nivelul fiecărei instituţii în parte.

"Selecţia nu respecta criteriile de meritocraţie, fiindcă se dădea mită. Şi acum se fac aranjamente, dar este mai dificil. Admiterea prin repartiţie computerizată este mult mai corectă. Dacă se revine la vechiul sistem va fi un dezastru pentru că vor fi clase întregi de elevi intraţi pe şpagă. Exact în anul în anul în care s-a introdus repartiţia computerizată, nivelul de pregătire al elevilor admişi a crescut fantastic, adică notele cu care intrau chiar reflectau ceea ce ştiau", spune profesorul de istorie Cornelius Riegler de la Colegiul Naţional bilingv "George Coşbuc".

Pe de altă parte, experta în educaţie Tincuţa Apăteanu, fondator al Asociaţiei Edusfera, spune că liceele ar trebui să decidă în legătură cu modalităţile de admitere.

"Ar trebui în acelaşi timp să îşi asigure diversitatea admişilor din toate punctele de vedere, inclusiv în funcţie de abilităţile cognitive. Cred cu tărie că fiecare liceu în parte ar trebui să admită atât candidaţi de nota 10, cât şi ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 51 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°