Un perete al Morii lui Assan, care a ars într-un incendiu în vara anului 2012, aflată în zona Bucur Obor din Bucureşti, s-a prăbuşit, echipaje ISU fiind trimise la faţa locului.
Fabricile Assan s-au dezvoltat între anii 1853 şi 1948, pornind de la o mică instalaţie de prese pentru ulei, mişcate cu forţa oamenilor şi câteva pietre de măcinat grâne, mişcate cu cai. În locul acestora, care au fost demolate, a început, în 1853, construcţia morii acţionate cu motor termic.
În 1894 a fost înfiinţată o nouă secţie de lacuri şi culori, iar în anul 1903, când a fost sărbătorită o jumatăte de secol de la înfiinţare, s-au mai adăugat câteva construcţii.
În 1903 s-a construit un nou siloz de grâne, care a fost, la acea dată, cea mai înaltă clădire din Bucureşti - 41 metri înălţime - şi care avea o capacitate de 700 de vagoane.
După 1903, moara Assan a fost dotată cu energie electrică, având uzină proprie, iar în iunie 1930, a fost transformată în Societate Anonimă pe Acţiuni, sub denumirea "Fabricele Assan", care cuprindeau patru industrii diferite: măcinarea cerealelor, uleiuri vegetale, lacuri şi culori, săpunuri şi chit. În august 1943, s-au introdus gazele naturale.
Fabricile au fost construite de industriaşul Gheorghe Assan şi conduse întâi de el şi mai apoi de fii săi, Gheorghe şi Bazil Assan, informează RTV.
Prin naţionalizarea societăţilor private din 1948, Fabricile Assan au fost împărţite în două - Fabrica de morărit şi panificaţie "Grâul" şi Fabrica de ulei SC Solaris SA.
A.T. Citeste despre: moara lui assa , perete , prabusit , isu vezi comentariile