Atacul de cord la femei poate avea semne atipice, care induc în eroare. Din acest motiv se întârzie prezentarea la medic Sursa: SHUTTERSTOCK
Atât în cazul fe meilor, cât şi al bărbaţilor, afecţiunile inimii sunt principalele cauze de deces. Mai exact, bolile de inimă ucid mai multe femei decât toate tipurile de cancer la un loc.
Dacă în cazul sexului masculin, cel mai frecvent semn al atacului de cord este durerea puternică în piept, la femei simptomele infarctului nu includ întotdeauna dureri în piept. „Eram la o întâlnire şi dintr-o dată am văzut dublu, apoi totul a revenit la normal. Zilele următoare mi-am dat seama că nu mai pot citi ca înainte. Am mers la medicul de familie, care a avut inspiraţia să mă trimită la cardiologie. Suferism un infarct”, povesteşte Maria P., o clujeancă care se apropie de 55 de ani.
Protejate până la menopauză
„S-au scris sute de mii de pagini de-a lungul timpului asupra acestui subiect, cu lucruri care au fost valabile şi se tot schimbă. Clar este că până la menopauză femeile nu fac la fel de frecvent infarct precum bărbaţii. După aceea, riscul lor devine egal cu al sexului masculin”, explică prof. dr. Mircea Cinteză, şeful secţiei Cardiologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.
Dacă, de regulă, infarctul se manifestă cu strivire în coşul pieptului, la femei pot apărea şi junghiuri/dureri în orice punct al toracelui, ceea ce în general nu este specific infarctului. „De asemenea, EKG-ul la femei are aspecte mult mai variate şi neclare decât la bărbaţi”, completează profesorul de cardiologie. Simptomele infarctului care apar în cazul femeilor şi sunt adesea ignorate
Semnele care ar trebui să vă trimită la Urgenţă
De obicei, următoarele simptome prevestesc un infarct: Dureri ale braţelor, spatelui, gâtului, stomacului. Infarctul se resimte în partea stângă a toracelui, iar un simptom