Marele obiective turistice dinţarăşi din întreaga Europă l-au inspirat pe târgumureşeanul Ovidiu Groza ca să le transpună în machete. “Pasiunea a început cu peste 40 de ani în urmă primele lucrări fiind datate din 1972. Printre primele lucrări a fost Biserica de Piatră din Târgu Mureş, apoi diferite lucrări după clădiri din Cluj, Timişoara, apoi au urmat lucrurile mai complexe, Biserica Matthias din Ungaria, clădiri din Timişoara, Mănăstirea Curtea de Argeş, Cazinoul din Costanţa”, ne-a declarat Ovidiu Groza.
Expoziţie la Apolo, în centrul oraşului
“Încă pe acea vreme, când am construit machete, am făcut macheta Prefecturii, care la vremea aceea avea steaua roşie pe sediul clădirii, după 1990 fiind schimbată la cea originală. Unele machete au făcut obiectul unor expoziţii, am avut chiar şi pe vremea comunismului în centrul Târgu Mureşului, la Apolo, o expoziţie. Timp de două săptămâni am expus acolo lucrările, elevii de la şcoli erau aduşi să vadă expoziţia, a fost un moment important pentru mine, Am apărut chiar şi în “Scânteia” ,( ziar central n.red.)cu fotografii despre machetele realizate de mine”, a precizat artistul.
Pasiunea pentru gotic
După decembrie 1989, goticul fa devnit una din obsesiile artistului, apărând machetele unor clădiri impunătoare precum Palatul Parlamentului din Budapesta, Catedrala Notre Dame, Turnul Eifel sau Catedrala din Chartres.
“M-a interesat goticul deoarece e o provocare pentru mine, prin dantelărie, prin tot, să văd în ce măsură pot materializa formele, aspecte care te provoacă. În ultimii ani am făcut machete cu cupole bizantine, apoi Mănăstirea Putna. Are o filozofie deosebită prin simplitate dar în acelaşi timp nobleţea ei”, a pecizat Groza.
Până laWestminster, mai e Catedrala Mică
Acoperind majoritatea obiectivelor importante din România şi Europa, artistul ţinteşte şi mai sus, visul fiind