Rata inflaţiei a fost, în ianuarie, de 1,34% faţă de ultima lună a anului trecut, după creşterea preţurilor alimentelor şi mărfurilor nealimentare şi o uşoară scădere a tarifelor serviciilor, potrivit datelor anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Astfel, în ianuarie faţă de luna anterioară preţurile mărfurilor alimentare au avansat cu 1,2%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 2%, iar serviciile s-au ieftinit cu 0,1%.
În ceea ce priveşte alimentele, cele mai mari majorări de preţ au fost înregistrate la cartofi şi fructe proaspete - 8,84%, respectiv 4,61%.
Preţurile mărfurilor nealimentare au fost influenţate de scumpirea energiei electrice, cu 10,3%, şi a ţigărilor, cu 3,56%.
Faţă de ianuarie 2012 indicele preţurilor de consum este mai mare cu 5,97%.
"Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (februarie 2012 - ianuarie 2013) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2011 - ianuarie 2012) determinată pe baza IPC este de 3,6%", arată INS, într-un comunicat.
Statistica nontează că începând cu ianuarie 2013 coeficienţii de ponderare utilizaţi la calculul inflaţiei sunt obţinuti pe baza cheltuielilor medii lunare pe gospodărie rezultate din ancheta bugetelor de familie realizată în anul 2011 şi că se observă, comparând ponderile utilizate în anul anterior cu cele curente, o uşoară creştere a ponderii mărfurilor alimentare, însoţită de o uşoară scădere la mărfurile nealimentare şi servicii.
Proiecţia Băncii Naţionale privind rata inflaţiei în 2013 rămâne de 3,5%, iar pentru 2014 este estimat un nivel al creşterii preţurilor de consum de 3,2%, a declarat joi guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.
BNR estimează că rata inflaţiei va fi de 5-6% în prima jumătate a anului, urmând ca apoi să scadă, însă nivelul acesteia va depinde foarte mult de evoluţia preţurilor volatile, precum cel